România

România

Județul Prahova

Comuna Brazi

Comuna Brazi

Raport Compartiment resurse umane

ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

COMUNA BRAZI

PRIMAR

Nr.23.841 din 03.11.2023

RAPORT  DE   SPECIALITATE

la Proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază lunare pentru funcționarii publici  și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Brazi, județul Prahova începând cu luna noiembrie  2023

 

            Prin Legea nr. 153/2017 a fost reglementat sistemul de salarizare pentru personalul platit din fonduri publice,  avand la bază următoarele principii:

a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1) (hotărâre a a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;

    b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

    c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;

    d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;

    e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii;

    f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;

    g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar;

    h) principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii;

    i) principiul publicităţii în sensul transparenţei veniturilor de natură salarială, precum şi a altor drepturi în bani şi/sau în natură pentru toate funcţiile din sectorul bugetar.

            In conformitate cu prevederile legale, gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.

Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, are la bază următoarele criterii generale:

            a) cunoştinţe şi experienţă;

            b) complexitate, creativitate şi diversitate a activităţilor;

            c) judecata şi impactul deciziilor;

            d) responsabilitate, coordonare şi supervizare;

            e) dialog social şi comunicare;

            f) condiţii de muncă;

            g) incompatibilităţi şi regimuri speciale.

Sariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.

Salariile de bază stabilite pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile de conducere cuprind și gradația cprespunzpătoare tranșei de vechime în muncă la nivel maxim..

Salariile de bază pentru funcţiile de execuţie sunt stabilite la gradaţia 0, la acestea adăugându-se gradația aferentă tranșei de vechime în muncă.

          Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:

    a) gradaţia 1 - de la 3 ani la 5 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;

    b) gradaţia 2 - de la 5 ani la 10 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

    c) gradaţia 3 - de la 10 ani la 15 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

    d) gradaţia 4 - de la 15 ani la 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;

    e) gradaţia 5 - peste 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.

            Potrivind art. 11 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, “Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.”

            Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV din Legea nr.153/2017.

             Stabilirea salariilor lunare se realizează de către ordonatorul de credite, astfel incat   “suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.”

Nivelul veniturilor salariale pentru personalul din cadrul Primariei Brazi se stabileşte, în condiţiile prevăzute anterior, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar al comunei Brazi 

Fata de cele mentionate se propune consiliului local stabilirea salariilor de baza lunare pentru functionarii publici si personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Brazi, judetul Prahova, diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii incepand cu luna noiembrie 2023, in conformitate cu prevederile legale.  

 

INSPECTOR,

Mihaela  SITESCU