Categorii de persoane fizice
care beneficiază de scutire de la plata impozitelor și taxelor locale,
în anul 2025, conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal,
cu modificările și completările ulterioare
Persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social, beneficiază de următoarele scutiri:
- scutire de la plata impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea acestora;
- scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietatea acestora;
Persoanelor cărora li s-a instituit titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 beneficiază de următoarele scutiri:
- scutire de la plata impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea acestora;
- scutire de la plata impozitului pe terenurile aferente clădirii de domiciliu şi/sau alte terenuri aflate în proprietatea sau coproprietatea acestora.
Scutirea de la plata impozitelor prevăzute mai sus se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
În vederea acordării facilitățior fiscale pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară și anume:
a)scutire de la plata impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea acestora;
b) scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate in proprietatea acestora”,
pentru determinarea venitului net lunar al proprietarilor sau coproprietarilor în funcție de care se acordă scutirea, se ia în calcul venitul mediu net lunar realizat de soț și soție, în cazul în care proprietarul sau coproprietarul are soț/soție, sau venitul net lunar realizat de proprietar sau coproprietar în cazul în care acesta este persoană singură.