Potrivit art.96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
Conform art. 109 din OUG nr.57/2019, în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Pentru apărarea drepturilor si intereselor legitime ale unităţilor administrativ-teritoriale, primarul, stă în judecată ca reprezentant legal şi nu în nume personal.
Primarul, respectiv preşedintele consiliului judeţean, poate împuternici consilierul juridic din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale respective, în justiţie.
Unitatea administrativ-teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanţei de judecată, inclusiv în situaţia în care reprezentarea în justiţie este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean.
Despăgubirile primite de unităţile administrativ-teritoriale în urma hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată se constituie în venituri la bugetele locale. Despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunţate de instanţa de judecată şi rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare, s-a aprobat ca autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.
În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute mai sus, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea:
a) ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale;
b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale.
Deoarece în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Brazi nu există compartiment juridic sau funcția de consilier juridic, iar pe rolul instanțelor de judecată se află mai multe litigii, se recomandă adoptarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea achiziționarii de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare în justiție a autorităților publice locale și a comunei Brazi, județul Prahova în justiție.
Secretarul general al comunei Brazi
Georgeta ENESCU