ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
COMUNA BRAZI
PRIMĂRIA
Nr. 11.599 din 12.03.2025
RAPORT DE SPECIALITATE
la Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifului pentru serviciile de salubritate
prestate pe raza comunei Brazi, județul Prahova
Potrivit art.8 din Legea nr.51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice “autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilităţi publice”.
În exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri, printre altele, în legătură cu aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării preţurilor şi tarifelor pentru serviciile de utilităţi publice, după caz, pe baza avizului de specialitate emis de autorităţile de reglementare competente.
Potrivit art.6 alin.(1) din Legea nr.101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, având o serie de atribuţii în domeniu, printre care si stabilirea taxelor speciale,aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor în vigoare si stabilirea, ajustarea ori modificarea tarifelor propuse de operator în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C. De asemeni, potrivit art. 9, în exercitarea prerogativelor acordate prin lege, autorităţile administraţiei publice locale au, faţă de operatorul serviciului de salubrizare, o serie de obligații, printre care și aprobarea tarifelor serviciului de salubrizare ajustate conform dispoziţiilor legale.
Prin adresa nr. 258 din 21.02.2025, SC Aquasal Utilserv SRL Brazi a solicitat, în conformitate cu prevederile Legii nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr.101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Ordinului președintelui ANRSC nr. . 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare, modificarea tarifului pentru serviciile de salubritate prestate pe raza comunei Brazi, județul Prahova, după cum urmează:
a) Pentru persoane fizice – 34,91 lei/persoană/lună (inclusiv TVA 19%), care include 20,17 lei/pers/lună colectare + transport deșeuri amestec, 4,75 lei/pers/lună depozitare deșeuri amestec, 6,89 lei/pers/lună contribuție economie circulară/taxa fond mediu, 2,56 lei/pers/lună colectare+transport deșeuri reciclabile, 0,54 lei/pers/lună depozitare deșeuri reciclabile.
b) Pentru persoane juridice - 184,58 lei/mc (fara TVA).
Această solicitare se datoreaza faptului ca începand cu data de 01.01.2024 contribuția pentru economia circulară (taxa de mediu/de rampă conform O.U.G. nr.196/2005) s-a majorat la 160 lei/tonă ( de la 80 lei/tonă), în perioada 01.01 – 31.08.2024 a fost practic suportată de societate. De asemenea, salariul minim brut pe economie a crescut începând cu ianuarie 2025 la 4.050 lei, fapt ce se reflectă în cheltuielile de operare.
La fel și celelalte costuri au crescut – combustibil, asigurări, taxe de drum, reparații/întreținere și fără o actualizare a tarifelor pentru serviciile de salubritate prestate, duc la pierderi contabile și financiare semnificative pentru societate (ca în cursul anului 2024).
Art. 17 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare, reglementează urmatoarele:
”Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligaţii:
a) să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 şi pentru textile din deşeurile municipale, să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate;
b) să atingă un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării;
c) să atingă, până în anul 2025 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 55% din masă;
d) să atingă, până în anul 2030 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 60% din masă;
e) să atingă, până în anul 2035 un nivel minim de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale de 65% din masă;
f) să includă în caietele de sarcini şi în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în aplicarea principiilor prevăzute la art. 3 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, tarife distincte pentru activităţile desfăşurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a);
g) să stabilească şi să includă în caietele de sarcini, în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare şi în regulamentele serviciului de salubrizare indicatori de performanţă pentru fiecare activitate din cadrul serviciului de salubrizare, care să cuprindă indicatorii prevăzuţi în anexa nr. 5, astfel încât să atingă obiectivele de reciclare prevăzute la lit. b) - e) şi penalităţi pentru nerealizarea lor;
h) să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci", bazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
(i) volum;
(ii) frecvenţă de colectare;
(iii) greutate;
(iv) saci de colectare personalizaţi;
i) să stabilească şi să aprobe pentru beneficiarii serviciului de salubrizare taxe/tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), şi sancţiuni aplicabile în cazul în care beneficiarul serviciului nu separă în mod corespunzător fluxurile de deşeuri stabilite prin Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
j) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a) valoarea contribuţiei pentru economia circulară prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare rezultate din aplicarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte;
k) să aplice după aprobarea tarifelor/taxelor prevăzute la lit. i) pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a), valoarea contribuţiei pentru economia circulară prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru cantităţile de deşeuri destinate a fi eliminate prin depozitare;
l) să stabilească prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuţiei prevăzute la lit. j) şi k) pentru cantităţile de deşeuri municipale destinate a fi depozitate care depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte;
m) să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări pentru care nu este necesară emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare potrivit art. 11 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
n) să organizeze, să gestioneze şi să coordoneze activitatea de colectare a deşeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ.”
Propunerea inițiatorului este următoarea:
a) Pentru utilizatori persoane fizice – 14,00 lei/persoană/lună fără T.V.A. (16,66 lei/persoană/lună cu TVA), tarif care include 15,18 lei/persoană/lună pentru colectarea deșeurilor în amestec și 1,48 lei/persoană /lună pentru colectarea deșeurilor reciclabile;
b) Pentru utilizatori persoane juridice - 184,58 lei/mc (fără T.V.A.).
c) Pentru colectare deșeuri vegetale, la cerere:
- 85,58 lei/tonă fără TVA – 90 lei/tonă cu TVA 5% sau 0,10 lei/kg – tarif de tratare a deșeurilor verzi, vegetale, biodegradabile din grădini și parcuri
- 90 lei/oră – manopera pentru încărcare, transport, descărcare deșeuri vegetale.
Față de cele menționate, se constată că Proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifului pentru serviciile de salubritate prestate pe raza comunei Brazi, județul Prahova îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se supune aprobării consiliului local.
Secretar general al comunei Brazi,
Georgeta ENESCU