ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
COMUNA BRAZI
PRIMAR
Nr. 11.799 din 14.03.2025
R E F E R A T
de aprobare a Proiectului de hotărâre privind stabilirea agenților economici care vor fi cuprinși în Programul de aprovizionare cu produse alimentare și nealimentare ce urmează a fi distribuite raționalizat populației, în situații deosebite stabilite de lege
Potrivit prevederilor Legii nr.477/2003 privind pregatirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru satisfacerea cererilor de produse şi servicii necesare forţelor sistemului naţional de apărare, funcţionării instituţiilor publice şi a operatorilor economici, precum şi asigurării consumului raţionalizat al populaţiei, în caz de mobilizare sau de război, Administraţia Naţională, împreună cu ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice, elaborează proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare.
Planul de mobilizare a economiei naţionale pentru apărare reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni privind trecerea economiei de la starea de pace la starea de război şi funcţionarea acesteia în vederea asigurării resurselor necesare susţinerii efortului de apărare.
Planul de mobilizare cuprinde responsabilităţi şi sarcini obligatorii pentru ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii şi agenţi economici.
În conformitate cu prevederile Ordinului comun nr.109/196/5/25/16930/63/540 din 21 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normelor privind elaborarea programelor de desfacere a mărfurilor prin introducerea sistemului de distribuire către populaţie a principalelor produse alimentare şi nealimentare pe bază de raţii şi cartele, în caz de mobilizare sau de război, consiliul local desfășoară o serie de atribuții specifice, atât pe timp de pace cât și în timp de mobilizare sau de război :
a) în timp de pace:
1. calculează necesarul de produse raţionalizate pentru populaţie, având în vedere atât numărul de rezervişti mobilizaţi în forţele sistemului naţional de apărare, cât şi numărul de persoane care urmează să sosească în localitate ca urmare a acţiunii de evacuare;
2. înaintează consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti situaţiile cuprinzând necesarul şi resursele estimate de produse raţionalizate pentru a fi transmise oficiului/biroului de mobilizare în vederea includerii în proiectul planului de mobilizare a economiei naţionale; primeşte de la consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti indicatorii aprobaţi;
3. solicită concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale pentru întocmirea programului de aprovizionare;
4. întocmeşte programul de aprovizionare la nivelul localităţii/sectorului, pe baza indicatorilor aprobaţi prin planul de mobilizare, iar primarul localităţii înmânează agenţilor economici de pe raza localităţii/sectorului, cu avizul oficiului/biroului de mobilizare, documente şi dispoziţii care cuprind sarcinile acestora în caz de mobilizare sau de război;
5. prevede fonduri băneşti în bugetul de stat pentru primul an de război, în vederea tipăririi cartelelor;
b) în timp de mobilizare sau de război:
1. solicită concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale pentru actualizarea programului de aprovizionare şi punerea acestuia în aplicare;
2. sprijină agenţii economici cuprinşi în programul de aprovizionare, pentru a achiziţiona produse alimentare şi nealimentare raţionalizate de la persoanele fizice care realizează surplusuri de produse peste necesarul de consum raţionalizat;
3. în momentul trecerii la raţionalizarea unor produse alimentare şi nealimentare, afişează în locuri publice extrase cu drepturile cetăţenilor la raţii şi cartele;
4. adoptă măsuri pentru includerea populaţiei evacuate în programul de aprovizionare;
5. în cazul deficitelor de produse solicită sprijinul consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
6. adoptă hotărârea de trecere la raţia alimentară de supravieţuire sau de diminuare procentuală a raţiilor, când situaţia impune acest lucru;
7. conduce, supraveghează şi controlează activitatea de comercializare a produselor raţionalizate, având în vedere şi măsurile stabilite de Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
Ca urmare a celor de mai sus, pentru punerea în aplicare a Programului de aprovizionare cu produse alimentare și nealimentare ce urmează a fi distribuite raționalizat populației de pe raza comunei Brazi, județul Prahova, în caz de mobilizare sau de război, se desemnează următorii agenți economici de pe raza localității:
Localitatea
|
Magazinul care asigură produse raționalizate |
BRAZII DE JOS
| S.C. BRAZI MARKET EXPRESS S.R.L. . |
BRAZII DE SUS
| S.C. GEORGELIUS COM S.R.L. |
BĂTEȘTI
| S.C. KLAUSS IMPEX S.R.L. |
POPEȘTI
| S.C. MIHADI COM S.R.L. |
NEGOIEȘTI
| S.C. BREBEVIO COM S.R.L. |
STEJARU
| TUDOR MARIANA I.I. |
Având în vedere cele de mai sus, propun consiliului local adoptarea Proiectului de hotărâre privind stabilirea agenților economici care vor fi cuprinși în Programul de aprovizionare cu produse alimentare și nealimentare ce urmează a fi distribuite raționalizat populației, în situații deosebite stabilite de lege.
PRIMAR,
Leonaş RADU