România

România

Județul Prahova

Comuna Brazi

Comuna Brazi

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL PRAHOVA

COMUNA BRAZI

PRIMAR

Nr.11.960 din 18.03.2025

 

 

REFERAT DE APROBARE

a Proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special 

reprezentanţilor Comunei Brazi în Adunarea Generală a Asociaților 

la S.C.   Aquasal Utilserv S.R.L

 

Prin Hotărârea Consiliului Local Brazi nr.50 din 18.10.2010 s-a aprobat reorganizarea Serviciului Public Alimentare cu Apă, Canalizare, Salubritate  Brazi, în societate comercială cu răspundere limitată,  având ca asociat unic  Comuna Brazi, sub denumirea de S.C. AQUASAL UTILSERV S.R.L

Conform prevederilor art.129 alin.(1) și alin.(3) lit.d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ”Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local și exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii.”

Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local  al comunei Brazi nr. 7 din 27.01.2022, domnii consilieri locali Mihalache Mihai și Tudor Nicolae au fost desemnați în calitate de reprezentanți ai consiliului local în Adunarea generală a Asociaților la S.C. Aquasal Utilserv S.R.L

            Prin adresa nr.366 din 14.03.2025, înregistrată la Primăria comunei Brazi sub nr. 11767 din 14.03.2025, societatea S.C. Aquasal Utilserv S.R.L. a transmis   Convocarea nr.349/ 10.03.2025  a Adunării Generale a Asociaților la S.C. Aquasal Utilserv S.R.L  în data de 27 martie 2025, ora 14,30, cu următoarea ordine de zi:

1.Aprobarea situațiilor financiare pentru anul 2024; 

2.Avizarea raportului auditorului statutar;

3.Prezentarea Raportului Consiliului de Administrație pentru anul 2024;

4.Descărcarea de gestiune a Consiliului de Administrație  pentru activitatea din  anul 2024;

5.Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății pentru anul 2025;

6.Aprobarea Programului anual al achizițiilor publice pentru anul 2025;

7.Aprobarea reparației autogunoierei PH-09-PCB, conform ofertei nr.280/26.02. în valoare de 36.933,89 lei fără TVA, prin achiziție directă; 

8.Aprobarea reparației autoutilitarei Ford tranzit PH-43-PCB, conform ofertei, în valoare de 10.214 lei lei fără TVA, prin achiziție directă;

9.Aprobare majorare salarii angajați și indemnizații administratori executivi și neexecutivi cu rata inflației.

Potrivit Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, societăţile comerciale, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit legii contabilității și au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, care au componentele prevăzute de reglementările contabile aplicabile. 

Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi sunt însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, raportul privind plăţile către guverne, în cazul în care reglementările contabile aplicabile prevăd obligaţia întocmirii acestuia, precum şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.

Conform O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, cu modificările şi completările ulterioare, situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de numerar şi note explicative la situaţiile financiare anuale.

Faţă de cele expuse mai sus și în conformitate cu prevederile legale în vigoare, supun spre aprobare consiliului local Proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor Comunei Brazi în Adunarea Generală a Asociaților la S.C.  Aquasal Utilserv S.R.L. pentru a aproba Situațiile financiare pentru anul 2024, Raportului auditorului statutar Raportul Consiliului de Administrație pentru anul 2024, Descărcarea de gestiune a Consiliului de Administrație  pentru activitatea din  anul 2024, Programul anual al achizițiilor publice pentru anul 2025, Reparația autogunoierei PH-09-PCB, conform ofertei, în valoare de 36933,89 lei fără TVA, prin achiziție directă, Reparația autoutilitarei Ford tranzit PH-43-PCB, conform ofertei, în valoare de 10.214 lei lei fără TVA, prin achiziție directă,  pe care îl consider legal și oportun.

 

 

 

 

PRIMAR,

Leonaș  RADU