Consiliul Local al Comunei CLINCENI din județul Ilfov ,
Luând în considerare :
- Ordinul de ministru nr. 6.423/19.12.2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C15, componenta 15 - Educație;
- Prevederile Ghidului specific - Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație, „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”;
- Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
- Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
- Referatul de aprobare
- Raportul de specialitate
- Avizul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov privind analiza de nevoi;
- Prevederile art. 3 și art. 4 alin (1)-(4) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
- Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art.2 alin.(2), art.58, art.64, art.80 și art.84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- În temeiul prevederilor art.129, alin (2), lit. (b), art.136 și art.196 alin (1) lit.(a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. Se aprobă depunerea cererii de finanțare pentru obiectivul de investiție: ,,DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN LOCALITATEA CLINCENI” a Unității Administrativ-Teritoriale Clinceni in cadrul finantarii nerambursabile aferente Planului Național de Redresare și Reziliență, apelul de proiecte PNRR/2022, Componenta C15: Educație, conform anexei nr. 1 ce face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. Se aprobă analiza de nevoi realizată la nivelul unităților de învățământ și a celor conexe, și avizată de către Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, conform anexei nr, 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 3. Se aprobă valoarea eligibila a proiectului, calculata pe baza plafoanelor menționate în ghid, pentru derularea proiectului, în valoare de 1.478.050 lei fara TVA lei la care se adaugă TVA, conform Ghidului specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C15, componenta 15 - Educație).
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile și conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR SI A UNITATILOR CONEXE DIN LOCALITATEA CLINCENI”, pentru implementarea tuturor activităților în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al Comunei CLINCENI, Judetul ILFOV.
Art. 5. Se împuternicește domnul Adrian Budeanu, primarul Comunei Clinceni, Județul Ilfov, să semneze în numele și pentru Comuna Clinceni, toate documentele necesare pentru depunerea și implementarea proiectului;
Art. 6. Consiliul Local al comunei CLINCENI, Judetul ILFOV va asigura rectificarea bugetului local la momentul constituirii surselor de venit, precum și oricând pe parcursul proiectului, în eventualitatea suportării unor cheltuieli conexe sau neeligibile.
Art. 7. Secretarul General al Comunei Clinceni va asigura aducerea la cunoștința publică a prevederilor prezentului act administrativ și comunicarea acestuia, în termenul prevăzut de lege, compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Clinceni în vederea aducerii la îndeplinire și Instituției Prefectului – Județul Ilfov.