REGULAMENT
privind îmbunătățirea activității de întreținere și înfrumusețare a comunei Cojocna aferent proiectului ”ADOPTĂ UN SPAȚIU VERDE”
Art.1 - (1) Prezentul regulament stabilește condițiile în care se desfășoară activitatea de întreținere și/sau amenajare a zonelor verzi ce fac obiectul Protocolului de colaborare, în temeiul:
• Legii nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cu modificările și completările ulterioare;
• OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare;
• OG nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;
(2) Activitatea de întreținere și amenajare se va desfășura astfel încât zona verde să îndeplinească funcțiile pentru care a fost creată:
• Funcția ecologică, prin care se va realiza climatul normal, combaterea poluării fonice și a aerului, ameliorarea compoziției chimice a solului și aerului;
• Funcția estetică.
Art.2. Zona verde ce face obiectul prezentului ghid reprezintă domeniul public al comunei Cojocna.
Art.3. Activitatea de întreținere (inclusiv amenajare) a suprafețelor verzi se va realiza conform procedurilor tehnice de execuție din prezentul ghid și va fi monitorizată de către o comisie constituită la nivelul U.A.T. COMUNA COJOCNA.
a) Va analiza solicitările venite din partea agentului economic/asociației/ fundației/ instituției/ persoană fizică/ ong-ului;
b) Se va deplasa în teren în vederea identificării amplasamentului ce va face obiectul Protocolului de colaborare;
c) Va întocmi un plan general de intervenție privind modul de gestionare și întreținere corespunzătoare a acestora cu activitățile specifice fiecărui sezon, în funcție de amenajarea existentă a aplasamentului solicitat, pe care îl va pune la dispoziția beneficiarului;
d) În situația în care amplasamentul solicitat este amenajat de U.A.T. COMUNA COJOCNA, partenerul nu va avea obligația elaborării unui plan de amenajare, iar pentru amplasamentul neamenajat, partenerul va avea obligația elaborării unui plan de amenajare aprobat în prealabil de comisia constituită.
e) Va monitoriza activitatea de amenajare și întreținere;
f) Va verifica stadiul de realizare a lucrărilor specifice precum și modul în care este satisfăcut interesul public;
Art.4. Procedura privind depunere și înregistrarea cererilor cu privire la adoptarea unui spațiu verde în Comuna Cojocna cuprinde următoarele etape:
• Solicitanții se vor adresa în scris printr-o cerere adresată domnului Primar al comunei Cojocna, care va fi depusă la registratura Primăriei Comunei Cojocna sau prin metodele electronice puse la dispoziție pe site-ul oficial al Primăriei Comunei Cojocna;
• Solicitările depuse vor fi transmise către Comisia constituită în acest sens la nivelul UAT COJOCNA;
• După parcurgerea celor prevăzute la art. 3, lit. a), b) și c) din prezentul Ghid, se va proceda la semnarea de către ambele părți a Protocolului de Colaborare privind adoptarea unui spațiu verde în Comuna Cojocna.
Art. 5. Lucrările de întretinere și amenajarea spatiului verde public constau în salubrizarea suprafețelor gazonate și a căilor de circulație. Activitatea de salubrizare pe suprafețele verzi se desfășoară în scopul aducerii domeniului public în stare de curățenie. Această activitate presupune următorul ciclu de operații:
• adunarea, colectarea deșeurilor de pe întreaga suprafață a zonei verzi , deseurile rezultate urmând a fi transportate în baza unui contract de transport deșeuri încheiat cu operatorul licențiat in activitatea de salubritate.
•activitatea se desfășoară cu o frecvență stabilită în programul anual de lucrări, pe întreaga perioada a anului, ziua chiar și când plouă.
Art. 6. Conservarea , protejarea și extinderea fondului vegetal existent se desfășoară în scopul conservării fondului plantar existent (arbuști,gazon, plante florale) și al completării acestuia. Această activitate presupune următoarele operații:
• întreținerea vegetației arbustive prin lucrări de corecție, tăieri, săparea solului, plivirea și prașitul buruienilor, udat;
• întreținerea gazonului prin lucrări de cosit, greblat de frunze si crengi, udat.
Art. 7. Condiții tehnice
• Pregătirea terenului: lucrarea constă în degajarea și curățarea terenului, precum și în extragerea pământului vegetal și mobilizarea solului;
• Însămânțarea gazonului: procesul implică transportul materialelor, semănarea, îngroparea și tasarea solului;
• Udatul terenului;
• Întreținerea peluzelor gazonate: presupune cosirea, plivirea buruienilor, și adunarea frunzelor;
• Întreținerea plantelor florale și arbustive: constă în plivirea buruienilor, tăierea de corecție la arbuștii acoperitori, și udarea plantațiilor;
• Plantarea arbuștilor ornamentali și florilor perene: presupune săparea gropilor, transportul materialelor, mocirlirea rădăcinilor, plantarea și primul udare.
Art. 8. Zona verde se consideră salubrizată și întreținută când sunt efectuate lucrările necesare, cu o frecvență adecvată în acest scop (prevăzută în programul de prestație), în funcție de sezon și de gradul de aglomerație.
Art. 9. Comuna Cojocna prin compartimentul de specialitate va verifica permanent modul de efectuare a prestației și va întocmi rapoarte de constatare privind calitatea prestației.
10.1. Drepturile și obligațiile UAT COJOCNA:
i.) UAT COJOCNA își asumă responsabilitatea managementului proiectului, în calitate de
Beneficiar, cu următoarele activități generale:
a.) Vizează programul anual de întreținere a zonelor verzi;
b.) Monitorizează activitatea de amenajare și intreținere;
ii.) Are drept de informare nelimitată asupra operațiunilor exercitate în legătură cu terenul ce formează obiectului Protocolului privind amenajarea și/sau întreținerea spatiilor verzi publice, având acces la toate documentele privind modul de gestionare al spațiilor verzi.
iii.) Poate să inspecteze bunurile care fac obiectul prezentului Protocol prin intermediul Comisiei de monitorizare și coordonare în vederea implementării și dezvoltării Proiectului „Adoptă un spațiu verde!“ care are obligația să verifice stadiul de realizare a lucrărilor specifice, precum și modul în care este satisfăcut interesul public.
iv.) Are dreptul să modifice/sa denunțe în mod unilateral prezentul Protocol privind amenajarea și/sau întreținerea spatiilor verzi publice, din motive excepționale legate de interesul național sau local.
v.) Va permite amplasa pe suprafața spațiului verde menționat în Protocol, un panou informativ în care să fie clar specificată identitatea PARTENERULUI responsabil pentru întreținerea spațiului, conform ghidului privind activitatea de întreținere a spațiilor verzi, în vederea implementării proiectului „Adoptă un spațiu verde!“.
10.2. Obligațiile PARTENERULUI
i.) Partenerul are dreptul de a gospodări direct terenul ce face obiectul prezentului Protocol, asumându-și riscurile, cheltuielile și responsabilitatea, fără a putea schimba destinația spațiilor;
ii.) Partenerul are obligația de amenajare, inclusiv prin plantarea de arbuști ornamentali, plante perene, îngrijirea pomilor, florilor, gazonului, asigurarea curățeniei și întreținerea permanentă a spațiilor verzi, precum și refacerea celor degradate, conform prevederilor ghidului privind activitatea de întreținere a spațiilor verzi, în vederea punerii în aplicare a proiectului „Adoptă un spațiu verde!“.
iii.) Partenerul se obligă să permită verificarea terenului și intervențiile de orice natură de către Comisia constituită la nivelul U.A.T. COJOCNA.
iv.) Partenerul are obligația de a utiliza spațiul conform destinației, interzicându-se schimbarea destinației spațiului verde.
v.) Partenerul trebuie să gospodărească suprafața de teren în mod continuu și permanent, evitând distrugerea, degradarea și deteriorarea acesteia.
vi.) Partenerul va aduce la cunoștința proprietarului orice fapte și acte care pun în pericol integritatea suprafeței ce face obiectul prezentului Protocol, precum și orice acte sau fapte ce pot împiedica întreținerea normală a acesteia.
vii.) Partenerul are obligația de a restitui spațiul verde public menționat în Protocol, inclusive amenajările realizate, la expirarea duratei de valabilitate a Protocolului, liber de orice sarcină; în caz contrar, va suporta contravaloarea daunelor produse.
viii.) Partenerul are permisiunea de a instala un sistem de irigații adaptat zonei verzi pentru care a primit acces, pe cheltuiala sa, cu obligația de predare a acestuia la încetarea protocolului de colaborare, către U.A.T. COJOCNA, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
ix.) Lucrările de amenajare se execută cu material forestier și floricol, adaptat climatului local, alte plantații de arbuști decorativi cu valoare estetică și ecologică, care nu afectează sănătatea populației și biosistemele existente în zonă.
x.) Partenerul trebuie să asigure măsurile de siguranță pentru persoanele care pot fi afectate de ruperile și desprinderile arborilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
xi.) Sunt obligați să asigure drenarea apelor în exces de pe suprafața spațiilor verzi.
xii.) În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public sau pe terenurile din zonele rurale, este interzisă intervenția prin tăieri în coroană, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a rețelelor.