Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 39 / 12.05.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind confirmarea mandatării ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru încheierea contractelor cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului şi pentru aprobarea valorii reducerii facturilor utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă pe durata Contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (Lotul 1)

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Contabilitate

Raport Secretarul general

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Cojocna

Proiect de hotărâre

Nr. 39 din 12.05.2025

privind confirmarea mandatării ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru încheierea contractelor cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului şi pentru aprobarea valorii reducerii facturilor utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă pe durata Contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (Lotul 1)

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 6 alin. (1) lit. o), alin. (3), art. 40 alin. (4), art. 41 alin. (1), (2) Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Prevederile art. 43 alin. (1) pct. (iii), art. 45 alin. (1) pct. (iii), alin. (3) lit. b) din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, cu modificările şi completările ulterioare
  3. Dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

  1. Circulara nr.493/05.05.2025 transmisă de ADI Eco-Metropolitan Cluj;
  2. Nota de fundamentare nr. 490/30.04.2025 elaborată de ADI Eco-Metropolitan Cluj privind justificarea adoptării Hotărârilor de Consiliu Local/Județean privind confirmarea mandatării ADI Eco- Metropolitan Cluj pentru încheierea contractelor cu organizaţiile care implementează obligaţiileprivind răspunderea extinsă a producătorului şi pentru  aprobarea valorii reducerii facturilor utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, pe durata Contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (Lotul 1);
  3. Hotărârea AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 6 din 31.03.2025;

Luând act de:

  1. Raportul de specialitate nr.1114/19.05.2025 întocmit de Compartimentul Contabilitate-finanțe din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Cojocna, jud. Cluj;
  2. Referatul de aprobare nr.1115/19.05.2025 întocmit de Primarul Comunei Cojocna, doamna MARCU Anca-Veronica;
  3. Avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Cojocna;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cojocna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Alin.(1)Se confirmă mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru negocierea şi încheierea tuturor contractelor cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în  Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, pentru orice demersuri privind încheierea, prelungirea, modificarea, executarea şi încetarea contractelor, respectiv pentru efectuarea oricăror demersuri necesare în ce priveşte relaţia cu OIREP, inclusiv aprobarea reducerii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, din sumele încasate de la OIREP, pe durata contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (lotul 1). 

Alin.(2)  Se confirmă mandatarea Directorului ADI Eco-Metropolitan Cluj în vederea semnării contractelor şi a oricăror documente necesare pentru aducerea la îndeplinire a mandatului. 

Alin.(3) Se confirmă posibilitatea Directorului Asociaţiei de a-şi substitui o altă persoană în măsura în care din motive obiective nu va putea aduce la îndeplinire această atribuţie. 

Alin.(4) Se confirmă existenţa mandatului ADI Eco-Metropolitan Cluj în condiţiile expuse anterior pentru toate contractele încheiate în acest sens ulterior semnării contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (lotul 1).

Art. 2. Se confirmă mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru calcularea şi aprobarea cuantumului reducerii valorii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, pe baza sumelor încasate de la organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, ori de câte ori va fi necesar, în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C, pe durata contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (lotul 1).

Art. 3. Se confirmă mandatarea Consiliului Director al ADI Eco-Metropolitan Cluj pentruaprobarea reducerii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat  deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, din sumele încasate de la OIREP, pentru deşeurile gestionate începând cu luna Aprilie 2024, pe durata Contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (Lotul 1) şi în consecință, se ratifică Hotărârea AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 6 din 31.03.2025 în maniera adoptată în acest sens (cuprinsă în Anexa 1 a prezentei, parte integrantă din prezenta hotărâre).

Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Primarul Comunei Cojocna, jud. Cluj.

Art. 5. Prezenta Hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al  comunei, în termenul prevăzut de lege Instituţiei Prefectului – Judeţul Cluj, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj și Primarului Comunei Cojocna, jud. Cluj.

Art. 6. Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri se va realiza prin afişare la sediul Primăriei comunei Cojocna, precum şi pe pagina de internet „www.comunacojocna.ro” în secțiunea Monitorul Oficial Local, eticheta ”Hotărârile Autorității Deliberative”.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COJOCNA

Anca-Veronica MARCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COJOCNA

Ciprian-George RADU

Observații aduse în cadrul ședinței

La data de 09:20 ajunge si dl. consilier local Jakab Andras care participa la dezbaterea proiectului si vot.

Sunt astfel prezenti 10 consilieri locali.

Rezultate voturi