Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 42 / 19.05.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea caracteristicilor principale, indicatorilor tehnico-economici și prețului Devizul general actualizat în baza Legii nr. 141/2025 pentru obiectivul de investiții „ASFALTARE STRĂZI COJOCNA”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumelor reprezentând cheltuielile neeligibile ale obiectivului finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Achizitii publice

Raport Contabilitate

Raport Secretarul general

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Cojocna

Proiect de hotărâre

Nr. 42 din 19.05.2026

privind aprobarea caracteristicilor principale, indicatorilor tehnico-economici și prețului Devizul general actualizat în baza Legii nr. 141/2025 pentru obiectivul de investiții „ASFALTARE STRĂZI COJOCNA”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumelor reprezentând cheltuielile neeligibile ale obiectivului finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, 4 și 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; 
  4. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  5. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată; 
  6. Ordonanța de Urgență nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”; 
  7. Normele Metodologice nr. 1333/2021 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021; 
  8. Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre inițiat de primarul Comunei Cojocna privind aprobarea caracteristicilor principale, indicatorii tehnico-economici precum și Devizul general actualizat în baza Legii nr. 141/2025 pentru obiectivul de investiții „ASFALTARE STRĂZI COJOCNA”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului; 
  2. referatul de specialitate întocmit de Compartimentul Achiziții din cadrul Primăriei Comunei Cojocna, înregistrat sub nr.477/20.05.2026;
  3. referatul de specialitate întocmit de Compartimentul Contabilitate-finanțe din cadrul Primăriei Comunei Cojocna, înregistrat sub nr.478/20.05.2026;
  4. referatul de aprobare al primarului comunei Cojocna, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr.479/20.05.2026;

Luând act de:

  1. Avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Cojocna;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cojocna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă actualizarea caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „ASFALTARE STRĂZI COJOCNA, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.


Art. 2 - Se aprobă devizul general actualizat conform Legii nr. 141/2025 aferent obiectivului de investiții „ASFALTARE STRĂZI COJOCNA, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.


Art. 3 - Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Comunei Cojocna a sumei de 4.635.103,96 lei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021.


Art. 4 - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


Art. 5 - Cu data Intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea orice alte prevederi contrare.


Art. 6 -  Primarul Comunei Cojocna va lua măsuri, prin aparatul de specialitate, pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.


Art. 7 - Comunicarea se face  prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege si se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei comunei Cojocna, precum şi pe pagina de internet „www.comunacojocna.ro” în secțiunea Monitorul Oficial Local, eticheta ”Hotărârile Autorității Deliberative”. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COJOCNA

Anca-Veronica MARCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COJOCNA

Ciprian-George RADU

Rezultate voturi