Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 39 / 09.04.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind darea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 87.194 mp. înscris în CF nr. 411525 Coșteiu către Asociația Pescarilor Coșteiu

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al comunei Coșteiu

Comuna Coșteiu

Proiect de hotărâre

Nr. 39 din 09.04.2024

privind darea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 87.194 mp. înscris în CF nr. 411525 Coșteiu către Asociația Pescarilor Coșteiu

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

    1. Prevederile  art. 362 din   Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare  ;
    2. Prevederile art. 25 alin. (3) și art. 206, alin. (2), art.874 din Codul Civil;
    3. Prevederile  Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 3135/09.04.2024, al primarului comunei Coșteiu, în calitate de inițiator;
  2. Raportul de specialitate nr. 3137/09.04.2024 al Compartimentului Administrare și Evidență Patrimoniu, din cadrul Primăriei Comunei Coșteiu;
  3. Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local Coșteiu.

Luând act de:

  1. Cererea înregistrată la Primăria Comunei Coșteiu cu nr. 1572/21.02.2024, formulată de Asociația Pescarilor Coșteiu;
  2. Certificatul de inregistrare fiscală ANAF – Asociația Pescarilor Coșteiu;
  3. Încheierea Civilă nr. 160/2024 pronunțată de Judecătoria Lugoj privind recunoașterea Statutului Asociației Pescarilor Coșteiu.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei coșteiu

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.– Se aprobă darea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 87.194 mp. înscris în Cartea Funciară nr. 411525 Coșteiu, Nr. Cadastral 411525, situat în extravilanul Localității Coșteiu către Asociația Pescarilor Coșteiu, cu domiciliul fiscal în Localitatea Coșteiu, nr. 293.

Art.2.– Terenul menționat la art.1 aparține domeniului privat al comunei Coșteiu.

Art.3. - Destinația terenului menționat la art.1 este pescuit sportiv, iar durata pentru care se acorda folosinta gratuita este de 49 ani, în măsura în care Asociația Pescarilor Coșteiu va exista pe această perioadă

Art.4.- Primăria Coșteiu își rezervă dreptul de a atribui unor persoane fizice/juridice a unei suprafețe în vederea construirii unei locații pentru organizarea de evenimente.

Art.5. – În termen de 30 de zile de la comunicarea Hotărârii Consiliului Local, se va proceda la predarea – primirea bunului menționat la art.1.

Art.6. – Proprietarul terenului, respectiv Comuna Coșteiu are următoarele obligații:

  1. să verifice modul în care sunt respectate condițiile de folosință stabilite prin actul de dare în folosință gratuită și prin lege;
  2.  să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului, atunci când interesul public legitim o impune;
  3.  Comuna Coșteiu va delimita zona ce se va preda către beneficiar față de celelalte terenuri printr-un gard cu plasă de sârmă.

Art.7. -Titularul dreptului de folosință gratuită, respectiv Asociația Pescarilor Coșteiu, are următoarele obligații:

  1. să folosească bunul potrivit destinației în vederea căreia i-a fost acordată folosința gratuită;
  2. să prezinte, anual, proprietarului terenului, Comuna Coșteiu – Consiliul Local Coșteiu, rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare;
  3. să permită accesul proprietarului terenului, Comuna Coșteiu, prin compartimentele de specialitate ale Primăriei Coșteiu, pentru efectuarea controlului asupra bunurilor;
  4. să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;
  5. la încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, și liber de orice sarcini.
  6. să suporte cheltuielile de întreținere a terenului – apă stătătoare, potrivit destinației sale, și să mențină curățenia și ordinea în zonă;
  7. dreptul de folosinţă dobândit nu poate fi transmis, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane;
  8. Asociația Pescarilor Coșteiu are obligaţia de a informa UAT Comuna Costeiu cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate privata, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului;
  9. În caz de nerespectare a obligațiilor stabilite în sarcina beneficiarului, UAT Comuna Coșteiu are dreptul de a revoca prezenta hotărâre.

Art.8.– Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată și completată.

Art.9.– Prezenta hotărâre are caracter normativ și intră în vigoare la data comunicării.

Art.10.– Prezenta hotărâre se încredințează cu ducerea la îndeplinire primarului comunei Coșteiu prin aparatul de specialitate al primarului.

 Art.11. - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Coșteiu în termenul prevăzut de lege: Instituției Prefectului Județului Timiș, Primarului Comunei Coșteiu, Compartimentului Financiar-Contabilitate, Compartimentului Taxe și Impozite, Compartimentului Agricol, Compartimentului Administrare și Evidență Patrimoniu, Asociației Pescarilor Coșteiu, se publică în Monitorul Oficial local www.costeiu.ro.

 

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COȘTEIU

Petru CAREBIA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COȘTEIU

Mariana ARDELEAN

Rezultate voturi