Art.1. - Îşi însuşeşte Raportul de evaluare nr.979/05.01.2023 al terenului în suprafață de 21 mp, întocmit de către evaluator autorizat, doamna Tamaș Carmen Maria - S.C. T&T VALUE S.R.L, membru ANEVAR, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. - Aprobă vânzarea prin negociere directă cu domnul Dogaru Dorin Ioan, a terenului în suprafaţă de 21 mp, situat în municipiul Deva, strada Nuferilor, în spatele blocului D5 - Mărăști, județul Hunedoara, înscris în CF nr.68433 Deva, nr. cadastral 68433, aflat în proprietatea privată a municipiului Deva.
Art.3. - Preţul de pornire a negocierii este de 17.148,83 lei, respectiv 816,61 lei/mp, la care se adaugă T.V.A.
Art.4. - La preţul de vânzare al imobilului se adaugă şi suma de 1100 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de evaluare.
Art.5. - Încetează de drept Contractul de concesiune nr.697/1999, la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Art.6. - În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituțiilor abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.
Art.7. - Împuterniceşte Primarul municipiului Deva pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Art.8. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.9. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul administrarea domeniului public şi privat.
Art.10. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Serviciului administrarea domeniul public şi privat;
- Serviciului financiar - contabilitate;
- Domnului Dogaru Dorin Ioan.