Art.1. – Îşi însuşeşte Raportul de evaluare al terenului în suprafață de 223 mp, întocmit de către evaluator Tamaș Carmen Maria - S.C. T&T VALUE S.R.L, membru ANEVAR, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Aprobă vânzarea prin negociere directă cu doamna Barb Viorica, a terenului în suprafaţă de 223 mp, situat în municipiul Deva, str. Hortensiei, nr.13, județul Hunedoara, înscris în CF nr.68312 Deva, nr. cadastral 68312, aflat în proprietatea privată a municipiului Deva.
Art.3. – Preţul de pornire al negocierii este de 60.354,95 lei, respectiv 270,65 lei/mp la care se adaugă T.V.A
Art.4. - La preţul de vânzare al imobilului se adaugă şi suma de 1100 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de evaluare.
Art.5. - La data semnării contractului de vânzare-cumpărare încetează de drept Contractul de comodat nr.28/7375/17.05.2017.
Art.6. – Împuterniceşte Primarul municipiului Deva pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Art.7. - Prezenta poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art.8. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul administrarea domeniului public şi privat.
Art.9. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;
- Primarului municipiului Deva;
- Serviciului administrarea domeniului public şi privat;
- Serviciului financiar, contabilitate;
- Doamnei Barb Viorica.