Art. 1. Aprobă proiectul ”Microbuze electrice pentru elevii din Sălaj” în vederea depunerii cererii de finanțare a acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 -Educație, Reforma 6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10.”Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, în parteneriat cu Județul Sălaj (în calitate de lider și solicitant eligibil), și 50 de unități administrativ teritoriale din județ, cu valoare totală de 36.034.746,03 lei, respectiv 7.282.247,64 euro, inclusiv TVA.
Art. 2. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Județul Sălaj (în calitate de lider și solicitant eligibil), și 50 de unități administrativ teritoriale din județul Sălaj, privind aprobarea depunerii proiectului ” Microbuze electrice pentru elevii din Sălaj” spre finanțare în cadrul PNRR, prevăzut în Anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă cheltuielile neeligibile ale proiectului, conform Acordului de parteneriat, din bugetul local al comunei Horoatu Crasnei;
Art. 4. Se împuternicește Primarul comunei Horoatu Crasnei, domnul Marian MIRIȘAN, să încheie și să semneze pentru UAT Horoaru Crasnei, Acordul de parteneriat prevăzut la art.2.;
Art. 5. Cu punerea în aplicare și ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește primarul comunei Horoatu Crasnei, jud. Sălaj, domnul Marian MIRIȘAN;
Art. 6. Secretarul general al comunei va comunica conform prevederilor legale în vigoare prevederile prezentei hotîrâri, persoanelor şi instituţiilor interesate.