România

România

Județul Sălaj

Comuna Horoatu Crasnei

Comuna Horoatu Crasnei

Referat de aprobare nr. 4315/16.07.2026

      În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, după declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi un președinte de ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, acesta având atribuția de a conduce ședințele consiliului local și de a semna hotărârile adoptate de acesta. Alegerea președintelui de ședință se realizează prin vot deschis, cu majoritate simplă, astfel cum este definită la art. 5 lit. ee) din același act normativ.

Președintele de ședință are un rol esențial în desfășurarea activității deliberative a autorității administrației publice locale, asigurând conducerea lucrărilor ședințelor Consiliului Local, respectarea ordinii de zi, a prevederilor legale și regulamentare incidente, precum și semnarea hotărârilor adoptate, alături de secretarul general al unității administrativ-teritoriale, potrivit dispozițiilor legale.

Având în vedere faptul că mandatul președintelui de ședință desemnat pentru perioada anterioară urmează să înceteze, se impune alegerea unui nou președinte de ședință pentru perioada august – octombrie 2026, în vederea asigurării continuității activității Consiliului Local și a exercitării în condiții de legalitate a atribuțiilor acestuia.

Ținând seama de prevederile legale menționate, precum și de raportul de specialitate întocmit de secretarul general al comunei, a fost elaborat proiectul de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada august – octombrie 2026, proiect ce urmează a fi supus dezbaterii și aprobării Consiliului Local în cadrul ședinței ordinare aferente lunii iulie 2026.

Față de cele prezentate, apreciem că proiectul de hotărâre este legal, oportun și necesar pentru buna desfășurare a activității deliberative a Consiliului Local și propunem adoptarea acestuia.



Primar,

Mirișan Marian