Art. 1 - Se aprobă trecerea imobilelor, având datele de identificare prevăzute în Anexa, parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al U.A.T.Comuna Lețcani în domeniul public al U.A.T. Județul Iași, în vederea funcționării Parcului Industrial Lețcani având ca obiect atragerea investitorilor prin crearea de noi locuri de muncă pentru locuitorii din județul Iași.
Art. 2 - Începând cu data aprobării prezentei, încetează uzul si interesul public local pentru bunurile menționate la art. 1, în conformitate cu prevederile alin.(2) al art. 294 din O.U.G nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 - Predarea primirea imobilelor menționate la art.1 se va face pe bază de Protocol de predare-primire încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Art.4 În situația în care, în termen de 36 de luni de la Predare/Primire nu se vor localiza în Parcul Industrial un minim 5 investitii sau nu se vor crea minim 400 de locuri de muncă, Consiliu Local Lețcani va decide asupra reîntregirii domeniului public al U.A.T.Comuna Lețcani cu imobilele care fac obiectul prezentei hotărâri.
Art.5 După preluarea terenului, Consiliul Județean Iași va realiza reevaluarea imobilelor care fac obiectul prezentei hotărâri utilizând serviciile unui evaluator autorizat și va informa Consiliu Local Lețcani cu privire la rezultatul acestui proces.
Art.6. Pe tot parcursul existenței parcului industrial, Consiliul Județean Iași se va asigura că investește anual direct sau prin instituțiile și direcțiile aflate în subordine sau în coordonare, sume destinate îmbunătățirii infrastructurii rutiere aflate în competență (drumuri, trotuare, piste de bicilisti, statii transport etc.), a serviciilor publice sau alte dotări publice. Sumele anuale se vor ridica la nivelul de minim valoarea profitului net realizat de SC IASI INDUSTRIAL PARK SRL în anul precedent și până la concurența sumei rezultate conform art.5.
Art.7. Terenul va fi folosit doar în scopul declarativ al proiectului: parc industrial. Orice schimbare de destinație se poate face doar cu acordul scris al Consiliului Local Lețcani.
Art. 8 Părțile sociale deținute de părți în cadrul SC IASI INDUSTRIAL PARK SRL nu pot fi transferate către terți fără consimțământul explicit al Consiliului Local Lețcani care-și rezervă dreptul de a face diligențele pentru a deține până la 10% din capitalul social. Părțile vor prezenta soluția juridică Consiliului Lețcani într-un termen de 6 luni de la data prezentei.
Art.9 Prin documentele întocmite în vederea atribuirii spațiilor în cadrul parcului industrial, se va avea în vedere asigurarea promovării cerințelor care susțin dezvoltarea comunei Lețcani astfel:
- Angajarea unui procent situat între 10% - 30% dintre angajați (în funcție de profil) cu precădere având domiciliul pe raza Comunei Lețcani,
- Localizarea cu precădere a unor investiții de producție, cercetare-dezvoltare și doar conex cu activități de depozitare,
- Stabilirea sediului social al companiilor localizate în parcul industrial pe teritoriul UAT Lețcani.
Art. 10- Primarul comunei, compartimentul de urbanism și amenajarea teritoriului și compartimentul pentru administrarea patrimoniului din cadrul primăriei, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 11 - Secretarul general al comunei va înainta un exemplar din prezenta hotărâre primarului, compartimentului de urbanism și amenajarea teritoriului, compartimentului pentru administrarea patrimoniului din cadrul primăriei, Consiliului Județean Iași şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: Monitorul Oficial Local, la secțiunea dedicată Statutului unității administrativ teritoriale, subsecțiunea Hotărârile autorității deliberative.