Nr. 150 / 29.04.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în vederea scoaterii din funcţiune, casării și valorificării precum și scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea unor bunuri aflate în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia

Hotărâre

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 150 din 29.04.2024

privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în vederea scoaterii din funcţiune, casării și valorificării precum și scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea unor bunuri aflate în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 54/1997;
  4. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
  7. Prevederile Legii nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 47567/18.04.2024 al Primarului municipiului Alba Iulia;
  2. Raportul de specialitate nr. 47621/19.04.2024 al Direcției tehnică, dezvoltare din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;
  3. Avizul favoravil  al Comisiei Consiliului local pentru administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
  4. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 162/19.04.2024 inițiat de primarul municipiului Alba Iulia;
  5. Dispoziția Primarului municipiului Alba Iulia nr. 658/07.03.2024 privind numirea comisiei pentru scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Alba Iulia;
  6. Procesul - verbal nr. 150556/28.12.2023;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 129 alin. (14), art. 354 și art. 361 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

întrunit în a 16-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Aprobă trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acestora, astfel cum sunt identificate la Anexa nr.1.

Art.2. Aprobă scoaterea din funcţiune, casarea și valorificarea unor mijloace fixe și a unor obiecte de inventar aflate în domeniul privat al Municipiului Alba Iulia, astfel cum sunt identificate la Anexa nr.2.

Art.3. Anexa nr.1 și Anexa nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Comisia pentru scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea bunurilor numită prin Dispoziția Primarului municipiului Alba Iulia nr. 658/07.03.2024 va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.

Art.5. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6.  Hotărârea se comunică:

- Primarului municipiului Alba Iulia

- Instituţiei Prefectului – Judeţul Alba

- Direcţiei cheltuieli

- Comisiei numită prin Dispoziția Primarului municipiului Alba Iulia nr.658/07.03.2024

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Gabriel LUPEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA,

Marcel-Valerian JELER

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 150 / 29.04.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 11
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 21
2 Numărul consilierilor locali în funcție 21
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 20
4 Numărul voturilor „PENTRU” 20
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 150 / 29.04.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.04.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 16.05.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 13.05.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu