Art.I. Se modifică art. 34 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Serviciului Public pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Alba Iulia aprobat prin Hotărârea nr.409/23.12.2019 a Consiliului local al Municipiului Alba Iulia, cu modificările și completările ulterioare, care va avea următorul cuprins:
”Art.34. Câinii fără stăpân din adăpostul public al Municipiul Alba Iulia pot fi revendicaţi pe toată perioada de staţionare în adăpostul public, în intervalul orar stabilit pentru accesul publicului. În perioada celor 20 de zile lucrătoare de staţionare a câinelui fără stăpân în adăpostul public, proprietarul care revendică are prioritate în faţa persoanei care intenţionează să adopte acelaşi câine, chiar şi în cazul în care cererea de adopţie este anterioară cererii de revendicare.Taxa de revendicare este de 200 lei, reprezentând cheltuieli publice privind: capturarea, transportul, întreținerea câinelui, acțiuni sanitare veterinare, ridicat de pe domeniul public și revendicat ulterior. Cheltuielile cu acțiunile sanitar veterinare vor fi suportate de către proprietar.”
Art.II. Restul prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Alba Iulia aprobat prin Hotărârea nr.409/23.12.2019 a Consiliului local a Municipiului Alba Iulia, cu modificările și completările ulterioare, rămân neschimbate.
Art.III. Hotărârea poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Art.IV. Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Gestionarea câinilor fără stăpân din aparatului de specialitate a Primarului va aduce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre;
Art.V. Hotărârea se comunică către :
- Primarului Municipiului Alba Iulia;
- Instituției Prefectului – Județul Alba;
- Direcției Cheltuieli;
- Direcției Întreținere și Administrare Domeniul Public și Privat prin Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Gestionarea câinilor fără stăpân;
- Mass media.