Art.1. Aprobă punerea la dispoziția operatorului de transport, Societatea de Transport Public SA Alba Iulia, a bunurilor achiziționate în cadrul proiectului ”Dezvoltarea sistemului inteligent de management urban la nivelul Municipiului Alba Iulia prin achiziţionarea şi amplasarea automatelor inteligente de eliberare a titlurilor de călătorie în stațiile de îmbarcare călători”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 - Fondul local, Subinvestiția I.1.2 - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC, în vederea exploatării acestora pe perioada de valabilitate a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 26/48/07.01.2021 încheiat între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local și Societatea de Transport Public SA Alba Iulia, detaliate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Bunurile prevăzute la art.1 vor fi puse la dispoziție ca bunuri de retur și vor fi exploatate de către operatorul de transport pentru prestarea serviciului de transport public local de călători cu respectarea obligațiilor asumate prin Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 26/48/07.01.2021.
Art.3. Punerea la dispoziție a bunurilor prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre se face pe bază de proces verbal de predare primire, încheiat după data recepționării calitative a bunurilor.
Art.4. Acordă mandat special Primarului municipiului Alba Iulia, ca în numele și pentru Municipiul Alba Iulia, să voteze, în cadrul Adunării Generale a Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local aprobarea completării Anexei nr. 4 ”Bunuri utilizate de operator în executarea contractului”, pct. 4.1.1 Bunuri de retur la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 26/48/07.01.2021 cu bunurile prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre și aprobarea încheierii unui act adițional la contract în acord cu prevederile art.1.
Art.5. Acordă mandat special Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local să exercite, în numele și pe seama Municipiului Alba Iulia, atribuțiile, drepturile și obligațiile prevăzute la art. 8(3), lit. ”d^2” din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în limitele prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre.
Art.6. Primarul municipiului Alba Iulia și Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre
Art.7. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică către :
– Primarul municipiului Alba Iulia
– Instituţia Prefectului – Judeţul Alba
– Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia - Transport Local
– Direcția cheltuieli – Compartiment Monitorizare, Transport, liberă inițiativă
– Compartimentul relații internaționale, parteneriate, inovare urbană
– Societatea de Transport Public SA Alba Iulia