Nr. 135425 / 22.11.2023 Aprobat
Primar
Gabriel Pleșa
REFERAT DE SPECIALITATE
privind aprobarea protocolului de cooperare dintre Municipiul Alba Iulia
și Asociația Asigurăm Viitorul Educației (Asociația AVE)
În adresa înregistrată la primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 135151/22.11.2023 domnul Claudiu Traian Simedru – Președinte al Asociației Asigurăm Viitorul Educației (Asociația AVE) prezintă implicarea asociației în proiectul EVOLVE.
«Proiectul civic EVOLVE are ca scop creșterea valorii comunității din care facem parte, respectiv deblocarea energiilor potențiale din fiecare individ, factori de creștere sănătoasă a comunităților ce au înțeles puterea asocierii în scopul binelui comun.
Proiectul civic EVOLVE este unul neutru din punct de vedere al discuțiilor rasiale, religioase, politice etc. și va rămâne astfel, tocmai pentru a aduce laolaltă mințile doritoare de evoluție, de mai multă înțelegere, indiferent de diferențele dintre noi, dar nu indiferenți ori ignoranți la nevoile celor cu care formăm comunitatea.
Totodata, in cadrul proiectului EVOLVE, ne propunem organizarea de cursuri de educatie financiara si antreprenoriala destinate celor interesati, respectiv cursuri de public-speaking, care sa vina in sprijinul adolescentilor si adultilor.
Mentionez ca organizarea acestui proiect se va face in regim de voluntariat, pentru a veni in sprijinul comunitatii din care facem parte si nu se vor percepe taxe participantilor la evenimentele organizate.”
Încheierea unui acord de parteneriat între municipiul Alba Iulia și Asociația AVE va sprijini desfășurarea unor activități comune pentru stimularea cetateniei active la nivelul municipiului Alba Iulia.
| Verificat: |
|
| 22.11.2023 |
|
Întocmit: |
|
| 22.11.2023 |