Nr. 142259 din 08.12.2023
MUNICIPIUL ALBA IULIA are în pregătire depunerea unui proiect în cadrul Programului creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obiectivul Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică Creșă-str. Livezii nr.41E, Alba Iulia, jud Alba.
În România, prin acest Program sunt finanţate proiecte de îmbunătăţire a eficienţei energetice, de acces sigur la energie şi reducere a emisiilor de gaze de seră. Prin proiectele AFM se pot derula proiecte importante pentru comunităţile locale, ce vin de multe ori în completarea finanţărilor naţionale şi europene. Specific, prin acest grant se vor aborda lucrări majore de îmbunătăţire a eficienţei energetice a unor clăridi publice – unități de învățământ.
Costurile mari la facturile de energie, calitatea aerului la nivelul clădirilor de învățământ care se reflectă și în calitatea actului educational, impun prioritizarea acestor investiții la nivelul strategiei de dezvoltare urbană durabilă a municipiului Alba Iulia, astfel încât amprenta CO2 a clădirilor publice să se reduce considerabil.
Prin Ordinul nr. 2641 din 11 octombrie 2023 privind modificarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanțare din anul 2021 a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, publicat în 20.10.2023, a fost modificat Ghidul de finanțare din anul 2021 a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1129 din 24 noiembrie 2020.
Prin comunicarea Administrației Fondului pentru Mediu nr. 225/SC/20.10.2023 a fost anunțată lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, începând cu data de 11.12.2023.
Prin apariția OUG 90/2023 s-au limitat cheltuielile suportate din bugetul local, limitând practic și demararea achizițiilor necesare realizării studiilor de fezabilitate/documentațiilor tehnico-economice necesare depunerii unor proiecte cu finanțare nerambursabilă, ceea ce a întârziat momentul demarării achiziției documentației tehnico-economice – document obligatoriu care trebuie să însoțească Cererea de finanțare.
Conform ghidului solicitantului, “în cadrul unei sesiuni de finanțare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanțare, este:
- 6.000.000 lei pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori inclusiv;
- 12.000.000 lei pentru comune cu o populație de peste 5.001 locuitori;
- 16.000.000 lei pentru orașe și pentru solicitanții prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. d) și e);
- 28.000.000 lei pentru consilii județene;
- 28.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;
- 28.000.000 lei pentru municipii de rang I;
- 20.000.000 lei pentru municipii de rang II;
- 24.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București
Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA): 2.729.074,32 lei TVA inclus, din care:
2.702.608,37 LEI din bugetul alocat prin program
0 LEI contribuția solicitantului
26.465,95 LEI cheltuieli neeligibile
din care construcţii-montaj (C+M): 1.793.470,89 LE.I
Scopul, obiectul și indicatorii de performanță ai Programului
Scopul Programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.
Obiectul Programului vizează modernizarea clădirilor publice, prin finanțarea de activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru creșterea performanței energetice a acestora, respectiv:
- îmbunătățirea izolației termice a clădirii (pereți exteriori, ferestre și uși exterioare, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste sol/subsol), precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul condiționat al clădirii;
- introducerea, reabilitarea și modernizarea, după caz, a instalațiilor pentru prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire și a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare și climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv a sistemelor de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele urbane de încălzire/răcire, după caz;
- utilizarea surselor regenerabile de energie (energia solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, eoliană, biomasa);
- implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie (de exemplu, achiziționarea, instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea și monitorizarea oricărui tip de energie pentru asigurarea condițiilor de confort interior);
- înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED, cu respectarea normelor și reglementărilor tehnice în vigoare;
- respectarea cerințelor privind calitatea aerului interior prin ventilare mecanică cu unități individuale sau centralizate, după caz, cu recuperare de energie termică pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt și a nivelului de umiditate;
- orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării scopului proiectului (înlocuirea circuitelor electrice de iluminat, lucrări de demontare/montare a instalațiilor și echipamentelor montate consumatoare de energie, lucrări de reparații și etanșări la nivelul îmbinărilor și străpungerilor la fațade etc.).
Prin comunicarea Administrației Fondului pentru Mediu nr. 225/SC/20.10.2023 a fost anunțată lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, astfel încât înscrierile vor începe în data de 11.12.2023 cu ora 10, iar până la momentul deschiderii aplicației Municipiul Alba Iulia trebuie să pregătească toate anexele obligatorii care vor însoți cererea de finanțare.
Având în vedere considerentele evidențiate mai sus, propunem supunerea spre dezbatere și aprobare de către Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a hotărârii privind participarea Municipiului Alba Iulia la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obiectivul Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea publică Creșă-str. Livezii nr.41E, Alba Iulia, jud Alba.