România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Raport Serviciul Investiții și Lucrări Publice

Nr.145641 din 15.12.2023

 

privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr.317/2019 pentru aprobarea proiectului ”Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 2”, cod SMIS 127257 și a cheltuielilor legate de proiect


Proiectul ”Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 2”, cod SMIS 127257, a fost depus spre finanțare de către Municipiul Alba Iulia în ianuarie 2019 în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Cod apel: POR/182/4/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. 

Contractul de finanțare a fost semnat in data de 25.02.2020. Potrivit documentației tehnico-economice elaborate la depunerea cererii de finanțare valoarea contractului de finanțare este de 64.217.774,88 lei, inclusive TVA din care valoarea totală eligibilă este de 64.145.009,39 lei, iar valoarea neeligibilă este de 72.765,49 lei. 

În anul 2021 a fost contractat serviciul de proiectare - fazele DTAC+POE și proiect tehnic, cu asocierea URBAN SCOPE SRL si AGO PROIECT ENGINEERING SRL, reprezentata prin lider URBAN SCOPE S.R.L. La începputul anului 2022 a fost intocmit devizul general la faza DTAC cu aplicarea prevederilor OUG nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene precum și ținând seama de evoluția fulminantă a prețurilor materialelor de construcții pe piață ce a dus la apariția OG nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie public care reglementează ajustarea prețurilor la materiale prin majorarea acestora.

Prin HCL nr. 202/2022 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici actualizați potrivit devizului general întocmit la faza DTAC.

Prin HCL nr. 285/2022 s-a aprobat devizul general și indicatorii tehnico/economici la faza proiect tehnic. Contractele de lucrări au fost încheiate în luna februarie 2023 la valoarea în urma procedurii de atribuire a contractelor de execuție, valoarea care diferă de costurile estimate la faza P.T. pe linii bugetare, contractele au în componența lor și formula de ajustare pentru actualizare costului contractului de achiziție publică. Pe parcursul derulării lucrărilor, în scopul realizării proiectului în funcție de necesitățiile constatate în teren au fost emise Dispoziții de Șantier. Pentru realizarea proiectului este necesară compensarea cheltuielilor între capitole/subcapitole de deviz cu încadrarea în valoarea totală, așa cum acestea au rezultat în urma finalizării procedurilor de achiziție și pe parcursul execuțării lucrărilor.

Valoarea obiectivului de investiție (cu TVA) la faza PT a fost de 113.709.986,97 lei, din care C+M 98.192.478,04 lei, iar valoarea eligibilă este de 64.145.009,39 lei.

Valoarea revizuită a obiectivului de investiție în baza contractelor de lucrări încheiate este de 113.709.986,97 lei, inclusiv TVA din care C+M 95.977.608,03 lei, valoare care afost aprobată prin HCL nr.462/28.11.2023

Avand in vedere Raportul Curtii de Conturi a Romaniei Camera de de Conturi Alba in cadrul valorii de investitie trebuie incluse si cheltuielile aferente Contractului de Cofinantare incheiat cu DEER Romania pentru Eliberarea amplasamentului și pentru realizarea condiţiilor de coexistenţă (in cofinantare) in vederea realizarii lucrarii, ” Reabilitare Infrastructura Retea Majora de Transport Public Urban din Mun. Alba Iulia Lotul II”. Valoarea acestora este 2.400.000,00 lei fara TVA ( 2.856.000,00 lei cu TVA ).

Unul din rezultatele asteptate in urma realizariii obiectivului “Reabilitare Infrastructura Retea Majora de Transport Public Urban din Mun. Alba Iulia Lotul II “ este plantarea de arbori si arbusti in vederea imbunatatirii calitatii aerului din mediul urban, prin reducerea emisilor de CO2 si imbunatatirea calitatii vietii prin realizarea de zone de promenade umbrite pe amplasamentul proiectului. Avand in vedere faptul ca pe parcursul executiei lucrariilor proiectul a suferit modificari iar in unele zone au fost mentinute zonele verzi alcatuite din arbori si arbusti, gasim oportuna solutia plantarii arborilor si arbustilor propusi in proiect si intr-o zona adiacenta amplasamentului lucrarilor pentru imbunatatirea regenerarii spatiului public. Zona identificata este spatiul public situat pe strada Francisca in suprafata de 23180 mp. Spatiul public cunoscut sub denumirea de „Strand Schit” nu mai este deschis publicului datorita starii avansate de degradare a constructiilor, in special a cuvelor bazinelor de inot care sunt fisurate. 

Această zonă urbană este în proprietatea Municipiului Alba Iulia și vine în completarea amplasamentului inițial al proiectului de mobilitate și care să întregească proiectul și să asigure/respectiv să suplimenteze rezultatele asumate conform contractului de finanțare, mai ales că o parte din arborii prevăzuți prin proiect se vor reloca în urma recomandărilor proiectanților.

Investiția propusă în zona Schit a fost prioritizată la nivelul Planului de mobilitate urbană durabilă (PMUD) avizat ca admisibil de către ADR CENTRU în urma evaluării conformităţii administrative și a admisibilităţii  pentru a primi finanțare în cadrul O.S 4.1 aferent POR 2014-2020. 

Astfel începând cu pagina 224 din PMUD Idei de proiecte cu măsuri/activităţi individuale sau cu măsuri/activităţi integrate, provenite din planul de acţiune al P.M.U.D. (scenariul optim selectat), propuse a fi depuse spre finanţare prin Prioritatea de Investiţii 4e („mobilitate urbană durabilă”) a POR 2014-2020 şi impactul estimat al acestora din punct de vedere al mobilităţii şi al încadrării în obiectivul specific al priorității de Investiții sunt descrise și prioritizate proiectele / activitățile care pot fi finanțate în cadrul O.S 4.1

Printre aceste proiecte, la pagina 227 se regăsește investiția propusă a veni în completarea proiectului de mobilitate:
 Extras din PMUD:

“Amenajarea de spații verzi prin plantarea de aliniamente stradale formate din arbori și arbuști, pentru reducerea poluării și a zgomotului – Proiect P.3.5 din P.M.U.D”

Modul de încadrare a proiectelor / măsurilor în prioritatea de investiții și integrarea în PMUD a fost discutată în cadrul grupurilor de lucru pentru realizarea PMUD respectiv SIDU. Astfel, menționăm că aceste idei de proiecte / măsuri (încadrate în cadrul P.M.U.D la IDEI DE PROIECTE CARE VOR FI DEPUSE ÎN CADRUL O.S. 4.1 capitolul Alte propuneri de idei de măsurii / proiecte a fi finanțate în cadrul O.S. 4.1)care fac parte din potențiale idei de proiecte a fi finanțate în cadrul cadrul O.S. 4.1 vor putea fi tratate atât în mod individual acolo unde condițiile de eligibilitate permit abordarea proiectului de sine stătător în cadrul ghidului solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2017/4/4.1/1. Axa prioritară 4, prioritatea de investiții 4e, (de exemplu P.1.10-Modernizare străzi zone de dezvoltare: zona Alba Iulia – Micești, zona Bărăbanț, zona Chip, zona Mihail Kogălniceanu, zona Lalelelor – Dealul Furcilor, zona Cartier Ana Ipătescu, zona Cartier Orizont, zona Pâclișa, zona Oarda de Sus. – prioritatea) cât și în mod integrat abordând mai multe măsuri în mod integrat în cadrul proiectelor de investiții (de exemplu Proiectul P.3.5 - Amenajarea de spații verzi prin plantarea de aliniamente stradale formate din arbori și arbuști, pentru reducerea poluării și a zgomotului ca parte a unui proiect din cele menționate mai sus.” 

De asemenea, prin PMUD actualizat la nivelul anului 2022 au fost păstrate investițiile care vor continua în exercițiul următor, una din prioritățile asumate fiind și “Amenajare circulații pietonale, piste de biciclete, zone verzi și reabilitare carosabil”.

Prin obiectul de investiții „ Regenerare spatiu public de agrement-zona Schit Alba Iulia " se propune amenajarea spațiilor verzi și punerea în valoare a spațiilor publice prin realizarea unui iaz ornamental, 2 terenuri de sport multifuncționale, teren cu aparate fitness, teren de baschet, loc de joacă pentru copii, alei pietonale, arbori și arbuști si gazon.

În acest sens, propunem adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a modificarii și completarii Hotărârii Consiliului Local nr. 317/2019 pentru aprobarea proiectului ”Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban din municipiul Alba Iulia – Lot 2”, cod SMIS 127257 și a cheltuielilor legate de proiect.

     Nume, prenume                               Departament                                    Semnătura                            Data                  


Avizat: Daniel Traian

 STAN

Director executiv- Directi Tehnica


Intocmit: Claudia Oana

 CANTA

Sef serviciu- Serviciul Investitii si lucrari Publice