România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 80447 / 15.07.2024

Raport Direcția de Asistență Socială

     

la proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei nr. 1 și 2 la Hotărârea Consiliului local al Municipiului Alba Iulia nr. 155/2024 cu privire la stabilirea situațiilor deosebite în care se află persoanele din municipiul Alba Iulia și care necesită acordarea unor ajutoare de urgență și ajutoare comunitare 

  

Se propun două modificări la HCL nr. 155/2024 privind stabilirea situațiilor deosebite în care se află persoanele din municipiul Alba Iulia și care necesită acordarea unor ajutoare de urgență și ajutoare comunitate :

1.Plecând de la evaluarea socio-economică a unei familii solicitante de ajutor financiar pentru creșterea tripleților săi s-a constatat nevoia acordării unui sprijin financiar. 

         Părinții de tripleți au beneficii după ce Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022. Mai exact, actul normativ prevede suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini de tripleți începând cu al doilea copil în condițiile prevăzute de lege. Astfel, mama în cauză beneficiază de două indemnizații integrale lunare ( 100% + 50% +50%) pentru creșterea celor trei nou-născuți, dar aceste venituri nu reușesc să acopere nevoile familiei.

        Legislația națională, respectiv  Legea nr. 272/2004 republicată privind promovarea  și respectarea drepturilor copilului, recunoaște importanța stabilirii și menținerii copilului într-o familie naturală sau adoptivă sănătoasă și sigură. Copiii trebuie să fie protejați împotriva separării de familie și să fie protejați, sprijiniți să crească și să se dezvolte într-un mediu familial stabil și afectiv. 

      Există un risc, identificat, de sărăcie, în rândul persoanelor ocupate, în sensul că veniturile obținute nu acoperă valoarea ,,coșului minim de consum lunar” (Legea nr. 174/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar).

            Prin HCL nr. 93/2023 privind aprobarea Metodologiei de identificare  a persoanelor și familiilor marginalizate social, potențiali beneficiari de servicii și beneficii sociale DAS își propune să crească accesul la serviciile de asistență socială a tuturor cetățenilor din Alba Iulia, aflați în orice situații de necesitate, din toate zonele orașului și să adapteze beneficiile și serviciile sociale la nevoile identificate, specifice locale.  

     Propunem acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 10X ISR părinților/aparținătorilor legali care au în îngrijire tripleți în scopul sprijinirii familiilor care se confruntă cu costuri suplimentare asociate creșterii mai multor copii. Acest tip de ajutor se acordă o singură dată, la cerere, până la împlinirea vârstei de 1 an. Această inițiativă are ca scop creșterea natalității, diminuarea riscurilor sociale, promovarea îngrijirii la nou-născuți, îmbunătățirea sănătății și calității vieții și la oferirea unor șanse egale tuturor copiilor.

      2. Văzând  prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și Hotărârii Guvernului  nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 primarii pot dispune acordarea unui ajutor financiar pentru cheltuielile de înmormântare în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune. În acest sens ajutorul este acordat pentru persoana decedată, fost beneficiar de venit minim de incluziune, iar solicitarea o poate face un membru al familiei sau oricare altă persoană care face dovada suportării cheltuielilor cu înmormântarea conform art. 63 din Hotărârea Guvernului nr. 196/2016, fără să se țină cont de existența datoriilor la bugetul local.

      Prin Hotărârea Consiliului Local se stabilește doar cuantumul ajutorului pentru înmormântare. Astfel, la Anexa 1 din HCL 155/2024 art. 2 alin. 9.1 se va adăuga următoarea frază: solicitanții acestui tip de ajutor nu se supun condițiilor de la Anexa nr. 2 art. 1.2 din prezenta hotărâre cu excepția prezentării unui act de identitate valabil cu domiciliul/reședința în Alba Iulia.

Față de cele prezentate mai sus, propunem luarea în dezbatere și adoptarea de către Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr.155/2024 privind stabilirea situațiilor deosebite în care se află persoanele din municipiul Alba Iulia și care necesită acordarea unor ajutoare de urgență și ajutoare comunitare cu modificările și completările ulterioare.