România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 79931 / 12.07.2024

Referat de aprobare

privind Documentația de Urbanism:

P.U.Z. PENTRU ALIPIRE PARCELE ȘI LOTIZARE ÎN VEDEREA CONSTRUIRII DE LOCUINȚE INDIVIDUALE (REGIM IZOLAT ȘI CUPLAT)

Jud. Alba, Mun. Alba Iulia, Str. STADIONULUI,  nr. 12-18


I. Expunere de motive

În scopul asigurării unei dezvoltări urbane durabile și integrate a Municipiului Alba Iulia, cu respectarea prevederilor Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001, prin prezentul proiect de hotărâre se propune Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia:

Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru ALIPIRE PARCELE ȘI LOTIZARE ÎN VEDEREA CONSTRUIRII DE LOCUINȚE INDIVIDUALE (REGIM IZOLAT ȘI CUPLAT), - Jud. Alba, Mun. Alba Iulia, Str. STADIONULUI, nr. 12-18, C.F. nr. 117025; 88177; 114948; 88183; 114958; 114965; 114975; 114964; 114957; 117024; 114974; 114949  Alba Iulia, elaborat la inițiativa cetățenilor ENACOPOL Andoni-Răzvan, ENACOPOL Nicoleta, TEODORESCU Alina și TEODORESCU Dan, cu propunerile de organizare urbanistică a amplasamentului studiat și reglementările specifice, conform documentației de urbanism anexate.

II. Descrierea situației actuale

În prezent suprafața de teren propusă spre detaliere este formată din mai multe parcele cu categorie de folosință pășune și drum, conform C.F. nr. 117025; 88177; 114948; 88183; 114958; 114965; 114975; 114964; 114957; 117024; 114974; 114949 Alba Iulia. Inițiatorul dorește aprobarea unui P.U.Z. în vederea schimbării reglementărilor în vigoare în scopul reglementării unei zone pentru  locuințe individuale și semicolective și amenajarea unei zone verzi.

III. Reglementări anterioare

Suprafața de teren propusă detalierii este în prezent reglementată prin P.U.G. respectiv P.U.Z. „Extindere perimetru intravilan Calea Moților – municipiul Alba Iulia” aprobat cu H.C.L. 108/2008 ca:

- zonă "LM2= zona predominant rezidențială cu clădiri de tip urban – PE TEREN NORMAL, P; P+1+M locuințe individuale în regim de construire izolat cuplat sau înșiruit".

- zonă "P" = Parcuri, complexe sportive ,recreere, turism , oglinzi apa - Suprascris de P.U.G. zona V3 - Spații plantate pentru agrement și sport (exclusiv cele din C.P. 2) : spatii pentru picnic, petrecerea timpului liber, terenuri sportive.

Calea de circulație rutieră a fost reglementată prin P.U.Z. "MODERNIZARE STRĂZI ÎN ZONA DE DEZVOLTARE ALBA IULIA (MICEȘTI - BĂRĂBANȚ) REGLEMENTARE URBANISTICĂ TRAMA STRADALA: LOT 1, LOT 2, LOT 3" aprobat cu H.C.L. 148/2020.

IV. Baza legală

Prevederile art.2(2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.25(1) și art.47, alin (1),(2),(3),(5) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile secțiunii a 6-a, art. 57-61 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Planul Urbanistic General al Municipiul Alba Iulia aprobat cu H.C.L. 158/2014.

Având în vedere prevederile art. (10), (11), secțiunea a 3-a, anexa 1 din Ordinului 2701/2010 privind Metodologia de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

V. Avize necesare

Au fost obținute favorabil toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism nr. 1717 din 16.09.2022 și ale avizului de oportunitate nr. 11 din 27.01.2023.

VI. Impactul socio-economic și asupra mediului

Nu e cazul.

VII. Impactul financiar asupra bugetului municipiului

Nu e cazul.

VIII. Impactul asupra reglementărilor interne în vigoare

Se propune modificarea punctuală a reglementărilor în vigoare pentru realizarea unei parcelări respectând caracterul zonei reglementate de P.U.Z. "Alba Micești" aprobat cu H.C.L. 108/2008 în vederea edificării de locuințe individuale și semicolective în regim izolat și amenajarea unei zone verzi..

IX. Activități de informare publică privind elaborarea proiectului de hotărâre

A fost respectată procedura de consultare stabilită prin:

Ordinul 2701/2010 privind Metodologia de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;

Regulamentul Local privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și urbanism aprobat prin Hotărârea nr. 450/2021 a Consiliului Local, modificată și completată prin Hotărârea nr. 78/2022 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia;


Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere și aprobare, în proxima ședință a Consiliului Municipiului Alba Iulia.

La redactarea prezentului Referat de Aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni, în condițiile legii, inițiez prezentul proiect de hotărâre.


PRIMAR

PLEȘA GABRIEL CODRU


________________