Nr. 104045 / 17.09.2024
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici - faza proiect tehnic -pentru obiectivul de investiții „DEMOLARE CORP C2 ȘI EXTINDERE ȘI MODERNIZARE ȘCOALĂ GENERALĂ MICEȘTI”, STR. SCĂRIȘOARA, Nr. 17, ALBA IULIA,
Municipiul Alba Iulia propune modernizarea scolii generale din Micești. Se propune extinderea pe orizontala și verticala a unui corp de clădire si demolarea unui corp impropriu funcțiunii de școala.
Această intervenție asupra construcției are ca scop extinderea corpului de clădire existent pentru suplimentarea numărului de clase.
Datorită incompatibilității soluției proiectate inițial, în baza contractului de servicii cu nr. 148066/14.12.2022, cu titlul inițial al proiectului și a faptului că în varianta inițială nu au fost reflectate măsurile de imunizare la schimbările climatice, prevăzute în raportul întocmit conform cerințelor din Comunicarea Comisiei Europene privind Orientările tehnice referitoare la imunizarea infrastructurii la schimbările climatice în perioada 2021-2027 publicate la 16 septembrie 2021 (2021/C 373/01), a fost necesar actualizarea documentației la faza SF cu elemente de DALI.
Prin HCL nr. 335/2023 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici potrivit devizului general întocmit la faza SF cu elemente din DALI, la valoarea de 5.457.,39 mii lei inclusiv TVA, respectiv 4.588,50 mii lei fără TVA. Valoarea CM a fost de 3.792,93 mii lei inclusiv TVA, respectiv 3.187,33 mii lei fără TVA.
Prin HCL nr. 247/2024 s-a modificat anexa nr.1 la Hotărârea Consdiliului Local nr.335/2023, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici potrivit devizului general întocmit la faza SF cu elemente din DALI, la valoarea de 10.629.232,17 lei, din care C+M 7.236.429,47 lei, iar valoarea eligibilă a fost de 10.416.647,53 lei.
Valoarea obiectivului de investiție (cu TVA) la faza PT este de 11.065.784,05 lei, din care C+M 6.756.615,93 lei, iar valoarea eligibilă este de 10.994.703.23 lei, valoarea neeligibilă este de 71.080,82 lei.
Diferența de la Faza S.f. cu elemente din D.A.L.I. și Faza P.T. este de 436.551,88 lei cu TVA și constă în: actualizare lista cu dotări, panouri solare si fata de vechiul deviz dintr-o eroare nu a fost prins și Capitolul 7.
În acest sens, propun adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a hotărârii privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici - faza proiect tehnic - pentru obiectivul de investiții „DEMOLARE CORP C2 ȘI EXTINDERE ȘI MODERNIZARE ȘCOALĂ GENERALĂ MICEȘTI”, STR. SCĂRIȘOARA, Nr. 17, ALBA IULIA, aprobați prin Hotărârea nr. 335/2023 a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia la valoarea și indicatorii prezentați în anexă.
INIȚIATOR
PRIMAR,
GABRIEL CODRU PLEȘA