ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 425 din 13.11.2024

 

ANEXA PHCL

 

Acord de parteneriat

 

    nr. _______/__________

 

pentru realizarea proiectului Monitorizare Video Inteligentă pentru transport sigur și eficient și siguranță publică în Zona Metropolitană Alba Iulia, acronim SMART VISION AIDA-TL 

 

(acest document reprezintă un model orientativ pus la dispoziția parteneriatul prin anexele ghidului solocotantului în scopul reglementarii de principiu a aspectelor legale, financiare si de orice alta natură care pot interveni în implementarea în parteneriat a proiectului și a fost adaptat în conformitate cu structura partenerială propusă în cadrul acestui proiect.

Acordul de parteneriat este supus legislației din România și se încheie până cel târziu la depunerea cererii de finanțare și este parte integrantă din aceasta.)

Ȋn conformitate cu prevederile art. 45 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 829/2022, liderul de parteneriat, beneficiar al unui proiect, este responsabil cu asigurarea implementării proiectului și a respectării tuturor prevederilor contractului de finanțare, sens în care acesta trebuie să aibă în vedere includerea în acordul de parteneriat, după caz, a oricăror prevederi pe care acesta le consideră necesare și care nu contravin, în niciun fel, prevederilor contractului de finanțare, legislației comunitare și naționale incidente.)

  1. Părțile
  2. Municipiul Alba Iulia, cu sediul în Calea Moţilor nr. 5A, cod poștal 510134, Alba Iulia, codul fiscal 4562923, având calitatea de Lider de proiect (Partener 1) , astfel:

Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată[1]:      …………………… 

Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: ……………………………

Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de rambursare[2]:………

Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului : ……………………………

  1. Comuna Sântimbru, cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 2 , astfel:

Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de plată:       …………………… 

Denumirea/adresa unității Trezoreriei Statului: ……………………………

Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de rambursare:………

  1.  Comuna Ciugud cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 3
  2. Orașul Teiuș cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 4 
  3. Comuna   Cricău cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 5 

 

  1. Comuna Galda de Jos cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 6
  2. Comuna Ighiu    cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 7
  3. Comuna Întregalde cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 8
  4.  Comuna Mihalț cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 9
  5. Comuna Stremț cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 10
  6. Comuna Berghin cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 11
  7.  Comuna Meteș cu sediul în                         ,  codul fiscal                 , având calitatea de Partener 12

 

au convenit următoarele:

  1. Obiectul
    1. Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile și obligațiile părților, contribuția financiară proprie a fiecărei părți la bugetul proiectului, precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente proiectului: Monitorizare Video Inteligentă pentru transport sigur și eficient și siguranță publica în Zona Metropolitană Alba Iulia, acronim SMART VISION AIDA-TL, care este depus în cadrul Programului Regiunea Centru, Prioritatea 2, Acțiunea 2.1., apel de proiecte PRC/444/PRC_P2/OP1/RSO1.2/PRC_A5 - Intervenția 2.1.1 Comunități digitale pentru o regiune inteligentă – soluții digitale Cod SMIS 336659,  precum și pe perioada de durabilitate și de valabilitate a contractului de finanțare. 
    2. Prezentul acord se constituie anexă la cererea de finanțare.
  2. Roluri și responsabilități în implementarea proiectului
    • (1)         Rolurile și responsabilitățile sunt descrise în tabelul de mai jos și corespund prevederilor din Cererea de finanțare:

Organizația           

Roluri și responsabilități

Lider de parteneriat (Partener 1)

Municipiul Alba Iulia

Se vor descrie activitățile și subactivitățile pe care fiecare partener trebuie să le implementeze, în strânsă corelare cu informațiile furnizate în formularul cererii de finanțare.

De asemenea, se va menționa valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener/lider de parteneriat. 

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village) (valoare estimata 2,006,595.37 lei cu TVA) – in cadrul acestei activitati, Municipiul Alba Iulia va fi responsabilă pentru procedura simplificata privind achizitionarea solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village) a Municipiului Alba Iulia si partenerii proiectului care va fi testata si pilotata pentru toți partenerii pentru a asigura interoperabilitatea acesteia.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a soluției digitale (valoare estimata 248693,2 lei cu TVA) – se vor achizitiona echipamentele necesare pilotarii si testatii solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village) atât pentru liderul de parteneriat cât și pentru fiecare partener (cel puțin câte 5 camere video vor fi achiziționate și instalate pe domeniul public al fiecărui partener implicat în proiect - Municipiul Alba Iulia, Comuna Sântimbru, Comuna Ciugud, Orașul Teiuș, Comuna   Cricău, Comuna Galda de Jos, Comuna Ighiu, Comuna Întregalde, Comuna Mihalț, Comuna Stremț,  Comuna Berghin și Comuna Meteș) - suplimentar față de sistemele existente în prezent de monitorizare video existente la nivelul fiecărui UAT care vor fi integrate în proiectul de față. 

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de soluția de oraș inteligent  nou dezvoltat (valoare estimata: 41,471.50 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Municipiul Alba Iulia va fi responsabila pentru includerea instruirii in cadrul caietului de sarcini a procedurii simplificate privind obiectivul investitiei pentru Municipiului Alba Iulia si partenerilor.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE  sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 71,400.00 lei fara TVA) – organizarea activitatii de cooperare teritoariala si gestionarea costurilor necesare desfasurarii acesteia.

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea aferente serviciilor de consultanță (valoare estimată: 142,800.00 lei cu TVA) – achiziția va fi realizată de Municipiul Alba Iulia, cheltuială privind implementarea tehnică a proiectului.

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimată: 10,710.00 lei cu TVA) – Municipiul Alba Iulia va gestiona activitatea de publicitate și informare din cadrul proiectului pentru toți partenerii. 

Partener 2

Comuna Sântimbru

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Sântimbru va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village) (valoare estimata 0 lei cu TVA)  va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Sântimbru.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Sântimbru va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Sântimbru va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Sântimbru va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Sântimbru va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

 

Partener 3

Comuna Ciugud

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Sântimbru va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)     (valoare estimata 0 lei cu TVA)  va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Ciugud.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Ciugud va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Ciugud va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Ciugud va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Ciugud va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 4

Orașul Teiuș

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Orașul Teiuș va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village) (valoare estimata 0 lei cu TVA)  va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Teiuș.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Orașul Teiuș va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimată: 0.00 lei fără TVA) - in cadrul acestei activitati, Orașul Teiuș va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Orașul Teiuș va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimată: 0.00 lei cu TVA) – Orașul Teiuș va participa la toate activitățile de publicitate și informare.

 

Partener 5

Comuna   Cricău 

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna   Cricău  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)   va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Cricău.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna   Cricău  va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna       Cricău  va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna   Cricău  va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna       Cricău  va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 6

Comuna Galda de Jos 

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Galda de Jos  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Galda de Jos.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Galda de Jos  va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Galda de Jos  va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Galda de Jos  va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Galda de Jos  va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 7

Comuna Ighiu 

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Ighiu  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Ighiu.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Ighiu va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Ighiu  va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Ighiu  va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Ighiu  va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 8

Comuna Întregalde 

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a soluției digitale (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Întregalde  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Întregalde.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Întregalde va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Întregalde va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Întregalde  va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Întregalde va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

 

Partener 9

Comuna Mihalț

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Mihalț  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Întregalde.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Mihalț va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Mihalț va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Mihalț va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Mihalț va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 10

Comuna Stremț

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Stremț  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Întregalde.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Stremț va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Stremț va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Stremț va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Stremț va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 11

Comuna Berghin

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Berghin  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Berghin.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Berghin va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Berghin va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Berghin va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Berghin va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

Partener 12

Comuna Meteș

1. Activități de testare si pilotare tehnologică

1.1.      Activitatea de testare si pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)  (valoare estimata 0.00  lei cu TVA) – Comuna Meteș  va pune la dispoziție Municipiului Alba Iulia documentele necesare lansării procedurii simplificate si semnarea contractului atribuit.

1.2.      Achizitionare active corporale necesare în fazele testare/pilotare a solutiei de oraș inteligent (smart city/ smart village)      (valoare estimata 0 lei cu TVA)  - va sprijini municipiul Alba Iulia în achiziția care vizează sistemele video achiziționate pentru a fi instalate la Meteș.

2. Activități de formare, instruire și cooperare internațională

2.1. Activități de instruire pentru persoanele care se vor ocupa de serviciul electronic nou dezvoltat (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Meteș va beneficia de instruirea personalului in faza de testare si pilotare.

2.2. Activități de cooperare teritorială cu implicarea a cel puțin unui partener dintr-un stat membru UE sau țări nemembre UE aflate în SUERD/SEE (valoare estimata: 0.00 lei fara TVA) - in cadrul acestei activitati, Comuna Meteș va participa la activitățile de cooperare teritorială organizate de Municipiul Alba Iulia

3. Activități suport și consultanță

3.1. Achiziționarea serviciilor de consultanță (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Meteș va furniza toate documentele si datele necesare implementării tehnice a proiectului

3.2. Activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului (valoare estimata: 0.00 lei cu TVA) – Comuna Meteș va participa la toate activitătile de publicitate si informare.

 

  1. Contribuția la co-finanțarea cheltuielilor totale ale proiectului
    •                 Partenerii vor asigura contribuția la co-finanțarea cheltuielilor totale ale proiectului așa cum este precizat în Cererea de finanțare și în prezentul acord.

Organizația           

Contribuția (unde este cazul)

Lider de parteneriat 

(Partener 1)

Municipiul Alba Iulia

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) : 49,764.00 lei cu TVA  - 2%

Valoarea contribuției la total     cheltuieli neeligibile (în lei și %) 40,788.57 lei cu tva – 100%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 90552,57 lei cu TVA – 3.58 %

Partener 2

Comuna Sântimbru

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 3

Comuna Ciugud

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 4

Orașul Teiuș 

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

 

  •                  

Partener 5

Comuna   Cricău

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

 

  •                  

Partener 6

Comuna Galda de Jos

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 7

Comuna Ighiu

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 8

 Comuna Întregalde 

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 9

Comuna Mihalț

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

 

  •                  

Partener 10

Comuna Stremț

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

 

  •                  

Partener 11

Comuna Berghin

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

  •                  

Partener 12

Comuna Meteș

Valoarea contribuției la total cheltuieli eligibile (în lei și %) 0  lei cu TVA – 0%

Valoarea contribuției la total  cheltuieli neeligibile (în lei și %) 0 lei  – 0%

Valoarea contribuției la valoarea totală a proiectului (în lei și %) 0 lei – 0%

 

  1. Plățile

Responsabilitățile privind derularea fluxurilor financiare se vor realiza în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027, aprobate prin Hotărârea nr. 829/2022. În acest sens, se vor include în acordul de parteneriat prevederi precum următoarele:

  1. pentru decontarea cheltuielilor rambursabile fiecare partener va depune la liderul de parteneriat o cerere de rambursare/plată pentru cheltuielile efectuate conform acordului de parteneriat și toate documentele justificative, inclusiv dosarul achizițiilor publice  derulate de aceștia;
  2. liderul de parteneriat este responsabil cu depunerea cererile de rambursare/plată către autoritatea de management, iar autoritatea de management virează, după efectuarea verificărilor necesare, valoarea cheltuielilor nerambursabile în conturile liderului de parteneriat/partenerilor care le-au efectuat, și în concordanță cu valoarea corespunzătoare activității/activităților proprii din proiect, asumate conform prevederilor art.  3, alin. (1) și (2) din acordul de parteneriat.
  3. liderul de parteneriat și partenerii - instituții publice își cuprind în bugetul propriu sumele pentru creditele de angajament și creditele bugetare în limita sumei necesare finanțării valorii corespunzătoare activității/activităților proprii din proiect, asumate conform prevederilor acordului de parteneriat, anexă la cererea de finanțare.
  4. Perioada de valabilitate a acordului de parteneriat
    •                 Perioada de valabilitate a acordului începe la data semnării prezentului Acord și încetează la data la care Contractul de Finanțare aferent proiectului își încetează valabilitatea. Prelungirea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare conduce automat la extinderea Perioadei de valabilitate a prezentului acord. 
  5. Drepturile și obligațiile liderului de parteneriat (Partenerului 1)
  1. Drepturile liderului de parteneriat
  • (1)         Liderul de proiect parteneriat are dreptul să solicite celorlalți parteneri furnizarea oricăror informații și documente legate de proiect, în scopul elaborării rapoartelor de progres, a cererilor de rambursare/plată, sau a verificării respectării normelor în vigoare privind atribuirea contractelor de achiziție.
  1. Obligațiile liderului de parteneriat
  • (1)         Liderul de parteneriat (Partener 1) va semna Cererea de finanțare și Contractul de finanțare.
  • (2)         Liderul de parteneriat (Partener 1) va consulta partenerii cu regularitate, îi va informa despre progresul în implementarea proiectului și le va furniza copii ale rapoartelor de progres și financiare.
  • (3)         Propunerile pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activități, parteneri etc.), trebuie să fie convenite cu partenerii înaintea solicitării aprobării de către Autoritatea de management.
  • (4)         Liderul de parteneriat se va asigura că soluția video pilotată răspunde atât nevoilor Municipiului Alba Iulia cât și ale fiecărui partener implicat în proiect.
  • Liderul de parteneriat este responsabil cu transmiterea către Autoritatea de management a cererilor de rambursare/plată, împreună cu documentele justificative, rapoartele de progres etc., conform prevederilor contractuale și procedurale. 
  • (6)         Liderul de parteneriat are obligația îndosarierii și păstrării tuturor documentelor proiectului în original precum și copii ale documentelor partenerilor, inclusiv documentele contabile, privind activitățile și cheltuielile eligibile în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu legislația comunitară și națională. Toate documentele vor fi păstrate până la închiderea oficială a Programului sau până la expirarea perioadei de durabilitate a proiectului, oricare intervine ultima. 
  • (7)         Ȋn cazul în care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor proiectului, în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 66/2011, în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor aferente activităților proprii, liderul de parteneriat și partenerii răspund proporțional sau în solidar pentru reducerile aplicate din sumele solicitate la rambursare/plată.  
  • (8)         În cazul unui prejudiciu, liderul de parteneriat răspunde solidar cu partenerul din vina căruia a fost cauzat prejudiciul. 
  • (9)         În cazul rezilierii/revocării contractului/ordinului de finanțare, liderul de parteneriat și partenerii răspund în solidar pentru restituirea sumelor acordate pentru proiect.
  • (10)      Liderului de parteneriat este responsabil pentru neregulile identificate în cadrul proiectului aferente cheltuielilor proprii conform notificărilor și titlurilor de creanță emise pe numele său de către Autoritatea de management.
  1. Drepturile și obligațiile partenerilor
  1. Drepturile Partenerilor 2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12

 

  • (1)         Partenerii au dreptul să fie consultați cu regularitate de către liderul de parteneriat, să fie informați despre progresul în implementarea proiectului și să li se furnizeze, de către liderul de parteneriat copii ale rapoartelor de progres și financiare.
  • (2)         Partenerii au dreptul să fie consultați, de către liderul de parteneriat, în privința propunerilor pentru modificări importante ale proiectului (e.g. activități, parteneri etc.), înaintea solicitării aprobării de către AM PR Centru.
  • (3)         Partenerii au dreptul să beneficieze de soluția de oraș inteligent de supraveghere video în aceeași măsură ca și liderul de parteneriat.
  • (4)         Partenerii au dreptul să beneficieze de activele corporale achiziționate în proiect pentru buna implementare a proiectului, în egală măsură ca și liderul de parteneriat, cel puțin câte 5 camere video/ partener.
  • (5)         Partenerii au dreptul să decidă modul în care vor folosi datele colectate prin sistemul inteligent instalat prin proiect și pot dezvolta protocoale de colaborare în acord cu propriile reguli interne, respectând legislația în vigoare.
  1. Obligațiile Partenerilor        2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12

 

  • (6)         Partenerii au obligația de a respecta prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare în domeniul achizițiilor publice, ajutorului de stat, egalității de șanse, dezvoltării durabile, informării și publicității în implementarea activităților proprii.
  • (7)         Partenerii sunt obligați să transmită copii conforme cu originalul după documentele justificative, în scopul elaborării cererilor de rambursare/plată, după caz.
  • (8)         Partenerii sunt obligați să pună la dispoziția AM PR Centru, sau oricărui alt organism național sau european, abilitat de lege, documentele și/sau informațiile necesare pentru verificarea modului de utilizare a finanțării nerambursabile, la cerere și în termen de maximum 5 (cinci) zile lucrătoare, și să asigure condițiile pentru efectuarea verificărilor la fața locului.
  • (9)         În vederea efectuării verificărilor prevăzute la alin. anterior, Partenerii au obligația să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează Proiectul, inclusiv acces la sistemele informatice care au legătură directă cu proiectul, și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a Proiectului, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic. Documentele trebuie sa fie ușor accesibile și arhivate astfel încât, să permită verificarea lor.
  • (10)      Partenerii sunt obligați să furnizeze liderului de parteneriat orice informații sau documente privind implementarea proiectului, în scopul elaborării rapoartelor de progres.
  • (11)      Ȋn cazul în care autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor proiectului, în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 66/2011, în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor aferente activităților proprii, partenerii răspund proporțional sau în solidar pentru reducerile aplicate din sumele solicitate la rambursare/plată.  
  • (12)      Partenerii au obligația de a restitui AM PR Centru, orice  sumă ce constituie plată nedatorată/sume necuvenite plătite în cadrul prezentului contract de finanțare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii  notificării.
  • (13)      Partenerii sunt obligați să țină o evidență contabilă distinctă a Proiectului, utilizând conturi analitice dedicate pentru reflectarea tuturor operațiunilor referitoare la implementarea Proiectului, în conformitate cu dispozițiile legale.
  • (14)      Partenerii sunt obligați să pună la dispoziția auditorului financiar independent si autorizat în condițiile legii toate documentele si/sau informațiile solicitate si să asigure toate condițiile pentru verificarea cheltuielilor de către acesta.
  • (15)      Să păstreze toate documentele originale, inclusiv documentele contabile, privind activitățile și cheltuielile eligibile în vederea asigurării unei piste de audit adecvate, în conformitate cu regulamentele comunitare și naționale. Toate documentele vor fi păstrate cel puțin 5 (cinci) ani după expirarea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare.
  • (16)      În cazul unui prejudiciu, partenerul din vina căruia a fost cauzat prejudiciul răspunde solidar cu liderul de proiect.
  • (17)      Pentru neregulile identificate în cadrul proiectului, notificările și titlurile de creanță se emit pe numele liderului de parteneriat/partenerului care a efectuat cheltuielile afectate de nereguli, conform legislației în vigoare.
  • (18)      Partenerii pe numele cărora a fost emis titlul de creanță au obligația restituirii sumelor cuprinse în acestea și asigurarea din resurse proprii a contravalorii acestora.
  • (19)      În cazul rezilierii/revocării contractului/ordinului de finanțare, liderul de parteneriat și partenerii răspund în solidar pentru restituirea sumelor acordate pentru proiect.
  • (20)      Partenerul este ținut de respectarea de către liderul de parteneriat a termenului de restituire menționat în decizia de reziliere a sumelor solicitate de AM PR Centru.

 

Art. 7. Achiziții 

(1) Achizițiile în cadrul proiectului vor fi făcute membrii parteneriatului, cu respectarea legislației în vigoare, a condițiilor din contractul de finanțare și a instrucțiunilor emise de AM PR Centru și/sau alte organisme abilitate.

 

Art. 8. Proprietatea

  • (1)         Părțile au obligația să mențină proprietatea activelor achiziționate și natura activității pentru care s-a acordat finanțare, pe o perioadă de cel puțin 5 ani (3 ani în cazul IMM-urilor) de la data efectuării plății finale/ de dare în exploatare și să asigure exploatarea și întreținerea în această perioadă.
  • (2)         Înainte de sfârșitul proiectului, părțile/partenerii vor conveni asupra modului de acordare a dreptului de utilizare a echipamentelor, bunurilor etc. ce au făcut obiectul e proiectului. Copii ale titlurilor de transfer vor fi atașate raportului final. Părțile au obligația de a asigura funcționarea tuturor bunurilor, echipamentelor a mijloacelor de transport în comun, ce au făcut obiectul finanțărilor nerambursabile, la locul de desfășurare a proiectului și exclusiv în scopul pentru care au fost achiziționate. Părțile au obligația să folosească conform scopului destinat și să nu vândă sau să înstrăineze, sub orice formă activele, fie ele corporale sau necorporale, finanțate prin PR Centru 2021-2027, pe o perioadă de 5 ani de la de la efectuarea plății finale (3 ani în cazul IMM-urilor). De asemenea, părțile au obligația respectării prevederilor contractului de finanțare cu privire la ipotecarea bunurilor în scopul realizării proiectului.

 

Art. 9. Confidențialitate

(1)        Părțile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze în strictă confidențialitate informațiile primite în cadrul și pe parcursul implementării proiectului și sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informații. Părțile înțeleg să utilizeze informațiile confidențiale doar în scopul de a-și îndeplini obligațiile din prezentul Acord de Parteneriat.

 

Art. 10 Legea aplicabilă

  1. Prezentului Acord i se va aplica și va fi interpretat în conformitate cu legea română.
  2. Pe durata prezentului Acord, părțile vor avea dreptul să convină în scris asupra modificării anumitor clauze, prin act adițional. Orice modificare a prezentului acord va fi valabilă numai atunci când este convenită de toate părțile. 

Art. 11 Dispoziții finale

  1. Toate posibilele dispute rezultate din prezentul acord sau în legătură cu el, pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă, vor fi soluționate de instanțele competente.

Întocmit în (număr de exemplare) exemplare, în limba română, câte unul pentru fiecare parte și un original pentru cererea de finanțare.

Semnături

 

Lider de parteneriat (Partener 1)

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

Partener 2

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

 

Partener 3

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

Partener 4

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

Partener 5

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

Partener 6

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

Partener 7

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

Semnătura

 

 

Partener 8

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

 

 

Partener 9

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

 

 

Partener 10

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

 

 

Partener 11

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

 

 

 

Partener 12

Numele, prenumele și funcția reprezentantului legal al organizației/instituției

 

 

 

                    



[1] Se vor avea în vedere prevederile art. 47 alin (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 829/2022;

[2] Se vor avea în vedere prevederile art. art. 47 alin (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 829/2022;