Având în vedere Contractul Nr.105649/18.09.2023 privind „Servicii de cadastru si consultanța în domeniul evaluării, în vederea actualizării inventarului bunurilor ce constituie domeniul public al municipiului Alba Iulia și a inventarului domeniului privat al municipiului Alba Iulia”,prin proiectul de hotărâre supus spre dezbatere Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, se propune reglementarea situației juridice a unor imobile-(terenuri) situate în Municipiul Alba Iulia.
Scopul achiziției este dat de eficientizarea furnizării serviciilor publice esențiale cum este cel de administrare a domeniului public și privat, eficientizarea administrării bunurilor din domeniul public și privat al Municipiului Alba Iulia în vederea facilitării realizării de noi investiții care să contribuie la îndeplinirea programelor de dezvoltare locală.
În urma verificărilor efectuate propun:
apartenența la domeniul privat al Municipiului Alba Iulia în baza contractelor de concesiune;
rectificarea suprafețelor unor bunuri imobile de tip teren;
solicitarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba - Secţia Carte Funciară înscrierea dreptului de proprietate al municipiului Alba Iulia - domeniul privat asupra imobilelor-(terenuri) situate în Alba Iulia, conform art 1 si art.2 din proiectul de hotătâre.
Având în vedere cele mai sus enunțate, considerăm necesară redactarea și supunerea spre dezbatere către Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a unui proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Alba Iulia.
La elaborarea proiectului de hotărâre s-au avut în vedere prevederile art.36 alin.(1) din Legea nr.18/1991 - Legea Fondului Funciar, cu modificările şi completările ulterioare, art.864 din Legea 287/2009 privind Codul Civil cu modificările şi completările ulterioare,ale art.41 alin.(5^2) din Legea nr.7/1996 - Legea Cadastrului și a Publicității Imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.153 alin.(4) din Ordinul nr. 600/2023 al Directorului General al ANCPI, precum și prevederile art.129 alin.(2) lit.„c”, ale art. 139 alin.(3) lit.„g”, ale art.196 alin.(1) lit.„a” și ale art.354 și ale art. 362 (1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și dispozițiile HGR nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor și dispozițiile Legii contabilității nr.82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare .