România

România

Județul Alba

Municipiul Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Nr. 7241 / 22.01.2025

Referat de aprobare

al proiectului de hotărâre privind acceptarea donației și aprobarea înregistrării în evidențele Municipiului Alba Iulia a statuii Principelui Gabriel Bethlen


În anul 2022, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia a fost aprobată relocarea și construirea unui monument de for public în Alba Iulia, pe str. Unirii, FN, respectiv în sensul giratoriu dintre str. Unirii și str. Mitropolit Alexandru Șterca Șuluțiu. Statuia reprezentându-l pe Principele Gabriel Bethlen a fost amplasată acolo în proximitatea fostului Colegiu Academic Bethlen. Monumentul a fost realizat de către Eparhia Reformată din Ardeal pentru a marca 400 de ani de la înființarea Colegiului Academic din Alba Iulia în 1622.

În baza A.C. nr. 254/2022 s-au executat lucrările de construire pentru amplasarea statuii Principelui Gabriel Bethlen - monument de for public în județul Alba, localitatea Alba Iulia, str. Unirii, CF 109683 / număr cadastral 109683.

Prin adresa nr. 36A/2025.II formulată de Eparhia Reformată din Ardeal și înregistrată la Municipiul Alba Iulia sub nr. 7237/2025 a fost transmisă oferta de donație privind donarea în favoarea Municipiului Alba Iulia a statuii Principelui Gabriel Bethlen având o valoare de 418.444,01 lei potrivit fișei valorice extras din evidențele contabile ale Eparhiei Reformate din Ardeal.

Eparhia Reformată din Ardeal solicită Municipiului Alba Iulia să mențină și să întrețină bunul corespunzător scopului pentru care a fost edificat, cu menținerea mesajului pe care acesta dorește să-l transmită cetățenilor și să păstreze bunul pe amplasamentul pe care se află în prezent.

Propun Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia acceptarea donației conform art. 291 alin. (3) lit. "b" din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, potrivit căruia proiectele de hotărâri pot inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetățeni. Elaborarea proiectelor se face de cei care le propun, cu sprijinul secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Proiectul de hotărâre se supune dezbaterii și aprobării Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia în ședința ordinară a lunii ianuarie 2025.

La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.