la proiectul de hotărâre privind aprobarea cotizației Municipiului Alba Iulia
către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA ALBA”
I. Expunere de motive
Proiectul de hotărâre vizează aprobarea plății cotizației municipiului Alba Iulia către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Alba”, pentru anul 2026.
II. Descrierea situaţiei actuale
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Alba” nr.19/17.12.2025, înregistrată la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 25970/03.03.2026 s-a aprobat cotizația membrilor asociației pentru anul 2026. Potrivit anexei la această hotărâre, cotizația Municipiul Alba Iulia este în sumă de 116.400 lei/an, respectiv 9.700 lei/lună.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare:
(3) Autorităţile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau cu bunuri, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, la constituirea de asociaţii de dezvoltare comunitară, în limitele şi în condiţiile legii, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional şi furnizarea în comun a unor servicii publice.
(4) Asociaţiile de dezvoltare comunitară se finanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, din alte surse atrase pe bază de proiecte, împrumuturi sau parteneriate public-private, în condiţiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
(1) Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară se nanţează prin contribuţii din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 7 lit. a) coroborat cu art. 11 lit. b) din Statutul Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară „Apa Alba”, printre sursele de venit ale Asociației sunt cotizațiile asociaților care au obligația să plătească cotizația anuală al cărei cuantum se stabilește de către Adunarea Generală a Asociației.
III. Baza legală
- art. 35 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
art. 90 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
art. 46 alin. 1 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
art. 7, lit. a) și art. 11 lit. b) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară„Apa Alba”
IV. Avize necesare
Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al municipiului Alba Iulia - Comisia de studii, prognoze economice-sociale, buget, finanțe, servicii publice, comerț. Având în vedere cele prezentate mai sus și ținând seama de prevederile legale în vigoare, propun analizarea și luarea în dezbatere a prezentului proiect de hotărâre în vederea adoptării acestuia.
PRIMAR
GABRIEL CODRU PLESA