Nr. 48973 din 22.04.2026
privind declanșarea procedurii de expropriere a unor imobile (terenuri) în vederea realizării lucrărilor de Extindere retea apă potabilă cu branșamente și extindere rețea canalizare cu racorduri strada Napoca - Municipiul Alba Iulia
Expunere de motive
Având în vedere lucrările care urmează să afecteze un teren cu suprafața de 139 mp, situat pe strada Napoca, menționăm că acesta face parte din domeniul privat al unei persoane fizice in cotă de 14/126 din 1251 mp. Terenul se află în intravilanul municipiului Alba Iulia, iar folosința actuală este de „drum”.
Descrierea situaţiei actuale
Se propune extinderea rețelei de apă potabilă cu branșamente și extindere rețea canalizare cu racorduri.
III. Baza legală
a) art. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
b) art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3, art. 5 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările şi completările ulterioare,
c) art. 4 din Anexa 1 la H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare.
IV. Avize necesare
Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local al municipiului Alba Iulia - ...................
Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere şi aprobare, în proxima şedinţă a Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi propuse de primar, consilieri locali sau de cetăţeni, în condiţiile legii, iniţiez proiectul de hotărâre înregistrat cu nr. 158 din 2026.
Primar,
Gabriel Codru Pleșa