ANEXA NR. 1 la proiectul de hotărâre nr. 208 din 22.05.2026

                                             REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢII DE MANAGEMENT A PROIECTULUI

„ALBA IULIA INCLUZIVĂ 2030: ACCES ECHITABIL LA EDUCAȚIE, SERVICII ȘI OCUPARE PENTRU COMUNITĂȚI MARGINALIZATE”, cod SMIS 357307

 

SECŢIUNEA I. DISPOZIŢII GENERALE

1. PREAMBUL

Art. 1 Unitatea de Management a proiectului „ALBA IULIA INCLUZIVĂ 2030: ACCES ECHITABIL LA EDUCAȚIE, SERVICII ȘI OCUPARE PENTRU COMUNITĂȚI MARGINALIZATE”, cod SMIS 357307, se înființează prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, ca structură fără personalitate juridică, cu durată de funcționare pe toată perioada de implementare a proiectului, timp de 36 de luni de la data semnarii Contractului de finantare.

Art. 2 Unitatea de Management a proiectului își desfășoară activitatea în baza prezentului regulament, a cererii de finanțare/fișei de proiect, a contractului de finanțare, după semnarea acestuia, precum și a prevederilor legale aplicabile proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile.

Art. 3 Unitatea de Management a proiectului reprezintă Municipiul Alba Iulia în relația cu Autoritatea de Management/Organismul Intermediar pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, cu partenerii proiectului și cu celelalte instituții, autorități, persoane fizice sau juridice implicate în implementarea proiectului.

Art. 4 Unitatea de Management a proiectului funcționează în cadrul Municipiului Alba Iulia, cu program de lucru adaptat activităților proiectului și termenelor stabilite prin documentele de finanțare.

2. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

Art. 5 Unitatea de Management a proiectului este subordonată Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia și coordonată la nivel operațional de managerul de proiect.

Art. 6 Unitatea de Management a proiectului este formată din personal contractual și/sau funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia, desemnați cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 și ale H.G. nr. 234/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale celorlalte acte normative incidente proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, precum si personal din afara organigramei angajati conform Procedurii operationale privind aplicarea Regulamentului-cadru privind stabilirea conditiilor de infiintare a posturilor in afara organigramei in proiectele finantate din fonduri europene nerambursabile sau din alte fonduri nerambursabile si/sau prin mecanismul de redresare si rezilienta.

Art. 7 În vederea realizării obiectului de activitate, Unitatea de Management a proiectului, pentru partea aferentă Solicitantului - Municipiul Alba Iulia, va cuprinde următoarele funcții, preluate din fișa/cererea de proiect:

• 1 post - manager proiect;

• 1 post - manager financiar;

• 1 post - asistent manager;

• 1 post - responsabil achiziții publice;

• 1 post - responsabil implementare A1;

• 3 posturi - experți GT;

• 1 post - asistent social;

• 1 post - responsabil implementare activitate A3;

• 2 posturi - consilieri dezvoltare personală;

• 4 posturi - animatori socio-educativi;

• 2 posturi - consilieri profesionali;

• 1 post – sofer

• 1 post – responsabil MySmis

Art. 8 Competența de a aproba, modifica sau completa structura organizatorică a Unității de Management a proiectului aparține Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, cu respectarea cererii de finanțare, a contractului de finanțare și a prevederilor legale aplicabile.

SECȚIUNEA II. ATRIBUȚII, RESPONSABILITĂȚI, AUTORITATE

Art. 9 Obiectul de activitate al Unității de Management a proiectului îl constituie implementarea, monitorizarea, coordonarea și supervizarea activităților proiectului „ALBA IULIA INCLUZIVĂ 2030: ACCES ECHITABIL LA EDUCAȚIE, SERVICII ȘI OCUPARE PENTRU COMUNITĂȚI MARGINALIZATE”, cod SMIS 357307, în limitele responsabilităților asumate de Municipiul Alba Iulia, în calitate de solicitant/lider de parteneriat.

Art. 10 Atribuțiile persoanelor din cadrul Unității de Management a proiectului sunt:

• implementarea proiectului „ALBA IULIA INCLUZIVĂ 2030: ACCES ECHITABIL LA EDUCAȚIE, SERVICII ȘI OCUPARE PENTRU COMUNITĂȚI MARGINALIZATE”, cod SMIS 357307, conform cererii de finanțare/fișei de proiect și documentelor aprobate;

• coordonarea activităților aferente Municipiului Alba Iulia și corelarea acestora cu activitățile partenerilor de proiect;

• monitorizarea obiectivelor, activităților, indicatorilor, rezultatelor și termenelor asumate prin proiect;

• întocmirea, verificarea și transmiterea rapoartelor tehnice, financiare și a documentelor solicitate de AM/OIR PIDS;

• asigurarea managementului financiar al proiectului, cu respectarea bugetului aprobat și a regulilor de eligibilitate a cheltuielilor;

• inițierea și derularea procedurilor de achiziții publice aferente proiectului, cu respectarea Legii nr. 98/2016 și a legislației subsecvente;

• gestionarea documentelor de implementare, a dosarelor de achiziții, a documentelor financiare, a rapoartelor și a livrabilelor aferente proiectului;

• monitorizarea activităților privind grupul țintă, serviciile sociale, educaționale, ocupaționale, locative și comunitare prevăzute în proiect;

• respectarea cerințelor privind egalitatea de șanse, nediscriminarea, accesibilitatea, dezvoltarea durabilă, protecția mediului, informarea și publicitatea;

• asigurarea disponibilității documentelor și informațiilor necesare verificărilor, controalelor și auditurilor efectuate de organismele abilitate.

Art. 11 Responsabilitățile personalului din cadrul Unității de Management a proiectului sunt următoarele:

• răspunde de păstrarea secretului de serviciu și a confidențialității datelor la care are acces în exercitarea atribuțiilor;

• răspunde de îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine și celeritate a atribuțiilor stabilite;

• răspunde de realizarea la timp și întocmai a sarcinilor ce îi revin potrivit fișei postului, procedurilor interne și dispozițiilor conducerii;

• răspunde de corectitudinea, completitudinea și exactitatea datelor, informațiilor și documentelor întocmite în cadrul proiectului.

Art. 12 Autoritatea personalului din structura Unității de Management a proiectului se exercită în limitele atribuțiilor stabilite prin fișa postului și prin actele administrative de desemnare, personalul având dreptul să propună documente, proceduri și măsuri necesare pentru buna implementare a proiectului și obligația de a semnala conducerii orice problemă care poate afecta derularea acestuia.

SECŢIUNEA III – PERSONALUL

Art. 13 Atribuțiile concrete ale fiecărui membru al Unității de Management a proiectului sunt stabilite prin fișa individuală a postului/sarcinilor, în corelare cu cererea de finanțare, activitățile proiectului și responsabilitățile Municipiului Alba Iulia.

SECŢIUNEA IV – DISPOZIŢII FINALE

Art. 14 Prezentul regulament intră în vigoare după aprobarea lui prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia.

 

Inițiator,
Primar
 Pleșa Gabriel Codru

Avizează pentru legalitate:
Secretarul general al Municipiului ALBA IULIA
 Rânghet Georgeta Camelia