Nr. 73984 din 17.06.2026
privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții: „EXTINDERE REȚELE APĂ POTABILĂ ȘI CANALIZARE MENAJERĂ PE STRĂZILE: BISTRA, ȘUGAG, JIDVEI, ROMANIȚA, SEPTIMIU ALBINI, OAȘA-VALEA ARGINTULUI, GILĂU-PĂDURII, GILĂU- TARNIȚA – MUNICIPIUL ALBA IULIA”
I. Expunere de motive
Prin investiția propusă s-a urmărit extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene” este creșterea gradului de acces al populației la serviciul public de apă și canalizare. Soluția tehnică a fost de realizare a extinderii rețelei de canalizare menajeră și realizarea racordurilor și a extinderii rețelei de alimentare cu apă potabilă și realizarea branșamentelor de apă la imobilele situate pe aceste străzi.
II. Descriere situație actuale
Prin HCL nr. 454/2022 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici potrivit devizului general întocmit la faza SF, la o valoare totală de 6.656.382,67 lei cu TVA. Astfel, potrivit reglementărilor Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C1/I1, Componenta 1: Managementul Apei, s-a încheiat contractul de finanțare nr. C1I100122000112 din 17.06.2024.
Prin HCL nr. 408/2023 a fost modificată HCL nr. 454/2022, respectiv a fost modificată anexa la HCL nr. 454/2022 și înlocuită cu anexa la HCL nr. 408/2023, valoarea finală totală fiind de 6.646.429,18 lei cu TVA.
În data de 17.10.2024 a fost semnat Contractul de lucrări nr. 118663 cu Asocierea ART INSTAL SRL - URS CONSTRUCT ALBA SRL, prin lider ART INSTAL SRL pentru acest obiectiv de investiție. Ordinul de începere execuție lucrări a fost emis în data de 07.11.2024, începerea efectivă a lucrărilor fiind cu data de 08.11.2024 cu termen de execuție 24 luni, respectiv până la data de 09.11.2026.
Prin Actul Adițional nr. 1/20.05.2026 la contractul de lucrări nr. 118663/17.10.2024 a fost stabilită valoare finală a contractului, iar prețul contractului la data încheierii actului adițional a fost în sumă de 4.272.921,28 lei fără TVA, determinată după depunerea ultimei situații de lucrări.
Valoarea totală a investiției este de:
- cu TVA este de 5.186.829,57 lei, din care construcții-montaj (C+M) 5.010.157,37 lei
- fără TVA este de 4.343.041,91 lei din care construcții-montaj (C+M) 4.186.771,22 lei
Valoarea eligibilă a proiectului este de 3.085.472,09 lei fără TVA din care construcții-montaj (C+M) 3.085.472,09 lei fără TVA, respectiv de 3.679.544,47 lei cu TVA, din care construcții-montaj (C+M) 3.679.544,47 lei cu TVA.
Valoarea neeligibilă a proiectului este de 1.257.569,82 lei fără TVA din care construcții montaj (C+M) 1.101.299,13 lei fără TVA, respectiv de 1.507.285,10 lei cu TVA, din care construcții-montaj (C+M) 1.330.612,90 lei cu TVA.
Menționăm că unele taxe din proiect nu sunt purtătoare de TVA.
DURATA DE EXECUȚIE: 18 luni și 20 zile
Față de cele prezentate mai sus, propun luarea în dezbatere și adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a hotărârii privind aprobarea devizului general actualizat și a indicatorilor tehnico-economici actualizați la finalizarea proiectului pentru obiectivul de investiții: „EXTINDERE REȚELE APĂ POTABILĂ ȘI CANALIZARE MENAJERĂ PE STRĂZILE: BISTRA, ȘUGAG, JIDVEI, ROMANIȚA, SEPTIMIU ALBINI, OAȘA-VALEA ARGINTULUI, GILĂU-PĂDURII, GILĂU- TARNIȚA – MUNICIPIUL ALBA IULIA”.
III. Baza Legală
-Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și ale art.47 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
-Hotărârea Guvernului României nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
IV. Avize necesare
Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local al municipiului Alba Iulia -
Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre întocmit, în vederea supunerii lui spre dezbatere și aprobare, în proxima ședință a Consiliului local al municipiului Alba Iulia.
La redactarea prezentului Referat de aprobare au fost avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.