Nr. 1639 / 19.06.2026
RAPORT DE SPECIALITATE
privind aprobarea implementării și organizarea Unității de Management a Proiectului pentru proiectul „Eficientizare energetică în clădirile administrative din Complexul Stadionului Victoria-Cetate Alba Iulia”, cod SMIS 319049, finanțat în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, Prioritatea 3 - O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.2 - Eficiență energetică în clădiri publice
Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia implementează, în calitate de autoritate contractanta, proiectul “ Eficientizare energetică în clădirile administrative din complexul stadionului Victoria-Cetate Alba Iulia”, finanțat în cadrul Programului Regiunea Centru (PR Centru) care își propune continuarea viziunii strategice privind dezvoltarea regiunii, completând direcțiile, acțiunile și prioritățile din PDR 2014-2020 implementate prin POR 2014-2020 și alte programe naționale. Viziunea strategică a PR Centru, în concordanță cu viziunea strategică din PDR Centru 2021-2027 şi Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru este ca Regiunea Centru să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să fie o prioritate, proiect aprobat prin HCL 47/09.02.2024.
Proiectul se află în etapa de implementare efectivă, fiind necesară organizarea unei structuri interne de coordonare și monitorizare, în concordanță cu cererea de finanțare aprobată și cu metodologia de implementare.
Potrivit cererii de finanțare, implementarea proiectului se realizează cu personalul actual al Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, respectiv Director și Șef Serviciu Financiar-Contabil, precum și cu experți care prestează servicii prin intermediul subcontractărilor. Totodată, cererea de finanțare prevede organizarea unei echipe mixte de implementare, formată din personalul Clubului și personalul societății/societăților care asigură consultanța, rolul Directorului Clubului fiind acela de a superviza procesul de management al proiectului și de a îndeplini atribuțiile administrative aferente beneficiarului.
Față de cele de mai sus, propunem luarea în dezbatere și adoptarea de către Consiliul Local Alba Iulia a proiectului de hotărâre de aprobare privind privind aprobarea implementării și organizarea Unității de Management a Proiectului pentru proiectul „Eficientizare energetică în clădirile administrative din Complexul Stadionului Victoria-Cetate Alba Iulia”, cod SMIS 319049, finanțat în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027, Prioritatea 3 - O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Acțiunea 3.2 - Eficiență energetică în clădiri publice.
Director:
URCAN RADU MIRCEA