În fiecare an școlar, Municipiul Alba Iulia recunoaște și răsplătește eforturile elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Alba Iulia care au obținut distincții la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare relevante organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), dar și la etapa lor internațională recunoscută de MEC, precum și cele ale cadrelor didactice care i-au pregătit, modele și surse de inspirație pentru întreaga comunitate.
Prin adresa cu nr. 3771/20.07.2026 a Inspectoratului Școlar Județean Alba, înregistrată la Direcția Învățământ, Creșe din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia cu nr.454/10.08.2026 și comunicările ulterioare, ne este transmisă și actualizată permanent situația elevilor care în anul școlar 2025-2026 au obținut distincții la etapa națională sau internațională a olimpiadelor și concursurilor școlare relevante organizate/recunoscute de MEC, precum și lista cadrelor didactice care i-au pregătit.
Municipiul Alba Iulia va asigura suma de până la 70.000 lei, din bugetul Direcției Învățământ, Creșe pe anul 2026, pentru premierea acestor elevi și cadre didactice cu diplome și sume de bani și organizarea evenimentului de premiere, ținând cont de Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3.153/2026 pentru aprobarea competițiilor ce se vor organiza și desfășura în România, la nivel internațional, național și regional, în anul școlar 2025 - 2026, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Regulamentul de premiere aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr.264/28.08.2025.
Având în vedere prevederile legislative:
- Art.9 alin. (7), din Legea nr.1/2011- Legea Educației naționale, cu modificările și completările ulterioare prevede: ”(7) Învăţământul poate fi susţinut prin burse, credite de studii, taxe, donaţii, sponsorizări, surse proprii şi alte surse legale”
- Art.113 alin.(1) din Legea învățământului preuniversitar 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, prevede :” ART. 113 (1) Pentru sprijinirea elevilor capabili de performanţe înalte, Ministerul Educaţiei organizează olimpiade, concursuri şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil, simpozioane şi alte activităţi specifice şi poate acorda burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Normele metodologice privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor, a concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor şi a altor activităţi specifice se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei*1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor, a concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor şi a altor activităţi specifice, precum şi cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.
Prin premierea lor se răsplătește efortul acestora în realizarea de performanțe deosebite, oferindu-le totodată și o motivație pentru noi performanțe.
Față de cele prezentate mai sus, propunem luarea în dezbatere a Proiectul de Hotărâre privind premierea elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Alba Iulia care au obținut distincții la etapa națională sau internațională a olimpiadelor și concursurilor școlare relevante organizate în anul școlar 2025-2026 și a cadrelor didactice care i-au pregătit.
DIRECTOR GENERAL
RECE MONICA CRISTINA
Nume, Prenume Funcția Semnătură Data Ex
Întocmit, Ștefan Diana Elena Consilier 13.08.2026 1