Art. 1. - Se acceptă succesiunea vacantă după defunctul Boitoș Zaharie, decedat la data de 13.06.2026, a cărui succesiune a fost declarată vacantă, respectiv cota de 1/1 parte din imobilul situat în municipiul Brad, strada General Vasile Milea, bloc D2, scara 4, etaj 1, apartament 28, județul Hunedoara, înscris în C.F. nr. 60424-C1-U33 a localității Brad, nr. C.F. vechi 4818/28, număr de ordine A1, Top. 6581/70/I, constând din apartament cu două camere, bucătărie, cămară, baie, hol, balcon, cu suprafața de 44,38 mp., precum și cota aferentă acestei suprafețe din părțile comune împreună cu toate drepturile aferente apartamentului din terenul pe care este edificat blocul de locuințe evidențiat în C.F. nr. 60424 Brad.
Art. 2. - Se aprobă plata pasivelor succesorale în cuantum total de 9.181,06 lei, numai în limita valorii bunului din patrimoniul succesoral, astfel:
a) suma de 6.244,72 lei, reprezentând debit restant înregistrat la Asociația de Proprietari nr. 2 Brad;
b) suma de 2.473,26 lei, reprezentând debit restant înregistrat la S.C. Termica Brad S.A;
c) suma de 463,08 lei, reprezentând debit aferent doarului execuțional nr. 337/2019 a Biroului Executorului Judecătoresc Rovinar Daniel Marin.
Art. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale și Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.
Art. 4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.
Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefectului Judeţului Hunedoara;
- Primarului Municipiului Brad;
- Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;
- Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat.