Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 119 / 31.05.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind înființarea Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat

Raport Compartiment Juridic

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 119 din 31.05.2023

privind înființarea Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 3, art. 10 alin. 1 și alin. 2, art. 11 alin. 1, art. 15 art. 18 alin.1 lit. a, art. 18^1 alin. 1 și alin. 2 lit. a,   art. 22, art. 23, art. 26 alin. 2 lit. b, art. 29 alin. 1 și alin. 2, art. 30, art. 67 alin.1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 din  Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare;

b) H.G. nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului;

c) art. 20 alin. 1 lit. h și k din Legea  nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;

d) art.129 alin. 1, alin. 2 lit. d și alin.7 lit. f din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

f) Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 119/11015/31.05.2023 și REFERATUL DE APROBARE nr. 119/11013/31.05.2023 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune înființarea Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 119/11011/14.06.2023, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 34222/14.06.2023, respectiv al Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 97/11040/14.06.2023 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 58/11041/14.06.2023  al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură; avizul nr. 64/11042/14.06.2023  al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement; avizul nr. 124/11043/14.06.2023  al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 82/11045/14.06.2023  al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad, structură sportivă de drept public, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad. 

Art. 2. – Sediul administrativ al Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad va fi în municipiul Brad, strada Morii, FN, județul Hunedoara. 

Art. 3. - Clubul Sportiv Municipal „Aurul” Brad se organizează ca o structură polisportivă cu mai multe secții pe ramuri de sport: fotbal, minifotbal, handbal, baschet, volei, tenis, arte marţiale, box, karate, modelism, karting, ciclism. 

Art. 4. - Clubul Sportiv Municipal „Aurul” Brad are drept obiect principal de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale, sportul pentru toți și alte programe naționale. 

Art. 5. – Finanțarea cheltuielilor activității Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad se asigură din venituri proprii, subvenții din bugetul local al Municipiului Brad și din alte surse, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 6. – Veniturile, indiferent de sursă, și cheltuielile de orice natură ale Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad vor fi cuprinse într-un buget anual propriu care va fi aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Brad. 

Art. 7. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 8. – Se aprobă Organigrama și Statul de funcții al Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad, conform Anexelor nr. 2 și nr. 3  care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 9. (1) - Consiliul de Administrație al Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad este alcătuit din 5 membri, după cum urmează : 

                      - 3 (trei) reprezentanți ai Consiliului Local al Municipiului Brad:  - MIHĂILĂ Codruț - Nicolae;

                                                                                                                                       - GAVRILĂ Florin;

                                                                                                                                       - DINEȘ Nicolae;

                      - 2 (doi) reprezentanți ai Primarului Municipiului Brad desemnați prin dispoziția Primarului.

       (2) - La ședințele Consiliului de Administrație poate participa, ca invitat sau din proprie inițiativă, Primarul Municipiului Brad în calitate de reprezentant al administrației publice locale, fără drept de vot. 

Art. 10. - Se împuternicește domnul Tiriteu Ștefan - Ioan, consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Brad, să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad în Registrul sportiv din România și să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în funcțiune a acestui Club.

Art. 11. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat şi Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului. 

Art. 12. - Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 13. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 95/2019.

Art. 14. - Prezenta hotărâre se comunică : 

                        - Prefectului  Judeţului Hunedoara; 

                        - Primarului Municipiului Brad; 

                        - Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale; 

                        - Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat;

                        - domnului Tiriteu Ștefan - Ioan;

                        - persoanelor desemnate la art. 9.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
    Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

O componentă de bază pentru asigurarea unei populații sănătoase și dezvoltarea armonioasă a tineretului atât din punct de vedere fizic cât și psihic o reprezintă printre altele și practicarea sportului în cadrul comunității locale.

Exercitarea activităților sportive, pe lângă asigurarea unei componente fizice sănătoase a participanților, asigură și o educație pe măsură prin îndeplinirea anumitor cerințe specifice sportului: îndeplinirea obiectivelor pe termen lung și învățarea valorilor comune privind regulile unei competiții sănătoase care se desfășoară în cadrul activităților sportive.

Conform prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare ”(1)Autorităţile administraţiei publice, unităţile şi instituţiile de învăţământ, instituţiile sportive, precum şi organismele neguvernamentale de profil au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanță şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale.”

Sportul, ca și evenimentele culturale, reprezintă și o modalitate eficientă de promovare, de aceea pe lângă satisfacția încununării eforturilor depuse de sportivi și antrenori, clasarea lor pe podiumurile de premiere ale competițiilor de anvergură este un prilej de a face   cunoscut municipiul Brad în context   pozitiv, de natură să aducă un beneficiu de imagine și un plus de mândrie administrației publice locale.

Astfel, administrația publică locală dorește să  ofere oportunitatea lansării spre  performanță   a sportivilor  care să facă cinste acestei localități prin înființarea unor secții pe ramuri de sport, respectiv: fotbal, minifotbal, handbal, baschet, volei, tenis, arte marţiale, box, karate, modelism, karting, ciclism. Toate acestea prin înființarea Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad, structură sportivă de drept public, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad. Acesta va avea drept obiect principal de activitate performanţa sportivă, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale, sportul pentru toți și alte programe naționale de sport.

Conform prevederilor art. 10 alin. 1 și alin 2 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului , cu modificările și completările ulterioare, ”(1) Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat ori independent.

(2) Sportul pentru toţi este sprijinit de stat, de organizaţii neguvernamentale şi de structuri ale administraţiei locale, în vederea menţinerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor.” 

Art. 11 alin. 1 din același act normativ prevede că ”finanţarea programului naţional «Sportul pentru toţi» se asigură din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat şi din fonduri de la bugetele locale.” 

 Art. 15 alin. 1 din același act normativ instituie posibilitatea susținerii sportivilor de performanță: ”(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini pregătirea sportivă, integrarea în sistemul de învăţământ, integrarea socială şi profesională a sportivilor de performanta, după caz, pe întreaga perioada a carierei sportive.”

Implicarea Consiliului Local al Municipiului Brad  și a Primăriei Municipiului Brad în susținerea și dezvoltarea sportului pentru toți și de performanță la nivelul localității va fi de natură organizatorică, patrimonială și financiară, prin stabilirea structurii și a regulamentului de funcționare, cu darea în folosință gratuită a imobilului ce va deservi activitate sportivă, precum și alocarea unui buget minimal pentru participarea la competiții naționale și internaționale.

Pentru realizarea scopului și obiectivelor sale, Clubul se va afilia la federațiile sportive naționale de specialitate, recunoscând autoritatea acestora și obligându-se să respecte statutul, normele, reglementările și deciziile acestora, care sunt în conformitate cu legislația în vigoare. 

Conform prevederilor art. 18^1 alin. 1 și alin. 2 lit. a din actul normativ amintit mai sus, (1)   Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive a structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflate în subordinea acestora. 

 (2)   Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru:  

a) finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale;[...]”

Bugetul anual al Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad va cuprinde la partea de venituri: venituri proprii, pe structura clasificaţiei bugetare, subvenţii de la bugetul local, alte surse, în condiţiile legii. 

Veniturile obţinute din activităţi se vor gestiona şi utiliza pentru realizarea scopului şi obiectivelor propuse, în condiţiile legii privind achiziţiile publice.

 Sursele de finanţare vor proveni din: subvenţii de la bugetul local; venituri din activităţi economice realizate în legătură directă cu scopul şi obiectivele stabilite; sume obţinute din transferul sportivilor; cotizaţii, taxe, vize şi penalităţi sportive şi contribuţii băneşti sau în natură ale simpatizanţilor; venituri din sponsorizări şi donaţii; venituri obţinute din reclamă şi publicitate; dobânzile şi dividentele obţinute din plasarea disponibilităţilor realizate din asemenea venituri; venituri pentru care se datorează impozite pe spectacole; venituri obţinute din valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul clubului; indemnizaţii obţinute din participarea la competiţiile şi demonstraţiile sportive; sume rămase din exerciţiul financiar precedent; alte venituri obţinute în condiţiile legii.

Veniturile, indiferent de sumă şi cheltuielile de orice natură ale Clubului vor fi cuprinse în bugetul anual propriu, pe structura clasificaţiei bugetare, aprobat de Consiliul Local al Municipiului Brad.  Administrarea bugetului anual de venituri al Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad se face în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind resursele financiare bugetare. 

Conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, Cluburile sportive de drept public pot primi spre administrare sau în folosinţă gratuită imobilele care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive. Bazele şi instalaţiile sportive primite spre administrare şi folosinţa sunt considerate patrimoniu sportiv şi nu îşi vor schimba destinaţia sportivă fără aprobarea Ministerului Tineretului şi Sportului.”

Astfel, patrimoniul Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad va fi constituit din bunurile aflate în proprietatea publică a Municipiului Brad și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv Complexul Sportiv Aurul Brad, situat în municipiul Brad, strada Morii, FN, județul Hunedoara, imobil care îi va fi dat în folosință gratuită, în conformitate cu prevederile art. 349 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.  

Sediul administrativ al Clubului va fi în incinta Complexului Sportiv Aurul Brad.

Conducerea Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad va fi asigurată de un Consiliu de Administrație alcătuit din 5 membri, astfel: 3 reprezentanți ai Consiliului Local al Municipiului Brad și 2 reprezentanți ai Primarului Municipiului Brad desemnați prin dispoziția Primarului. 

Precizez că las la latitudinea Consiliului Local al Municipiului Brad desemnarea celor 3 (trei) reprezentanți.

La ședințele Consiliului de Administrație poate participa, ca invitat sau din proprie inițiativă, Primarul Municipiului Brad în calitate de reprezentant al administrației publice locale, fără drept de vot.

Structura organizatorică a acestui club este formată din: Consiliul de Administrație, Director, Compartimentul Financiar-Contabil – Resurse Umane, Compartimentul Administrativ și Secțiile sportive.

Ocuparea postului de Director se va face prin concurs sau examen, în condiţiile legii şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare.

În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus înființarea Clubului Sportiv Municipal „Aurul” Brad ca structură sportivă de drept public în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad   și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad  în forma prezentată.

Am propus, de asemenea, împuternicirea domnului Tiriteu Ștefan - Ioan, consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Brad, să îndeplinească procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea Clubului Sportiv Municipal ”Aurul” Brad în Registrul sportiv din România și să facă toate demersurile necesare în vederea punerii în funcțiune a acestui Club.

Invoc în susţinerea propunerii mele, prevederile art. 3, art. 10 alin. 1 și alin. 2, art. 11 alin. 1, art. 15 art. 18 alin.1 lit. a, art. 18^1 alin. 1 și alin. 2 lit. a,  art. 22, art. 23, art. 26 alin. 2 lit. b, art. 29 alin. 1 și alin. 2, art. 30, art. 67 alin.1, alin. 2, alin. 3 și alin. 4 din  Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ale H.G. nr. 884/2001 privind aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului precum și  ale   art. 20 alin. 1 lit. h și k din Legea   nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Rezultate voturi