Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 217 / 24.10.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind reglementarea circulației în municipiul Brad, județul Hunedoara prin AMENAJARE INTERSECȚIE STRĂZI MOȚILOR, LIBERTĂȚII, CUZA VODĂ

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Raport Direcția tehnică-Compartiment Investiții

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 217 din 24.10.2023

privind reglementarea circulației în municipiul Brad, județul Hunedoara prin AMENAJARE INTERSECȚIE STRĂZI MOȚILOR, LIBERTĂȚII, CUZA VODĂ

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) Secţiunea  a III - a, Secțiunea a IV - a şi art. 59 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată;

b)  art. 5 alin. (1), art. 30 alin. (1) și alin. (4), art. 33 alin. (1), art. 53 și art. 128 alin. (1) lit. b), lit. c) și alin. (2)  din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată;

c) art. 5 din Codul  Rutier, actualizat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

e) O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 13 - 16 din Regulamentul propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului Local al Municipiului Brad aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 32/2021;

g) art.129 alin. (2) lit. c) și lit. d),  alin. (7) lit. m), lit. n) și lit. s) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

h) art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 217/11015/24.10.2023 și REFERATUL DE APROBARE nr. 217/11013/24.10.2023 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune reglementarea circulației în municipiul Brad, județul Hunedoara prin AMENAJARE INTERSECȚIE STRĂZI MOȚILOR, LIBERTĂȚII, CUZA VODĂ;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 210/11011/26.10.2023, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 50164/26.10.2023, respectiv al SCompartimentului Investiții din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 173/11040/25.10.2023 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 113/11041/25.10.2023 al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură; avizul nr. 113/11042/25.10.2023 al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement;  avizul nr. 211/11043/25.10.2023 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 147/11045/25.10.2023 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

a) Viza pentru control financiar preventiv aplicată în data de 24.10.2023 de către doamna Ana-Maria-Cristina Gomoi, persoană desemnată pentru a exercita controlul financiar preventiv propriu; 

b) Avizul nr. 600163/26.10.2023 al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara - Serviciul Rutier, înregistrat la Primăria Municipiului Brad sub nr. 50163/26.10.2023;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă realizarea unui sens giratoriu în municipiul Brad, județul Hunedoara, la intersecția străzilor Moților, Libertății și Cuza Vodă, conform Documentației tehnice care se constituie Anexă la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.

Art. 2. - Valoarea Devizului General este de 157.966,72 lei (cu T.V.A.), respectiv 132.882,17  lei (fără T.V.A.), din care C + M = 92.848,45  lei (cu T.V.A.), respectiv 78.023,91  lei (fără T.V.A.).

Art. 3. - Se aprobă montarea a 30 de indicatoare rutiere, conform Anexei la hotărâre, respectiv:

 a) - 4 (patru) bucăți indicatoare rutiere de tipul    ”A6a - Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase ” ;

  b)  - 5 (cinci) bucăți indicatoare rutiere de tipul    ”A40 - Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu ” ;

  c)  -  5 (cinci) bucăți indicatoare rutiere de tipul  ”B1 – Cedează trecerea ”;

  d)  -  1 (una)  bucată indicator rutier de tipul ”D2 – Obligatoriu la dreapta ”;

  e)  -  4 (patru) bucăți  indicatoare rutiere de tipul ”D5 – Ocolire ”;

  f)   -  4 (patru) bucăți indicatoare rutiere de tipul   ”  D7 – Intersecție cu sens giratoriu” ;

  g)  -  2 (două) bucăți indicatoare rutiere de tipul   ” G1 – Trecere pentru pietoni”;

  h)  -  5 (cinci) bucăți) indicatoare rutiere de tipul  ” C29 – Limitare de viteză”.

Art. 4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale, Compartimentul Investiții și Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 5. Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică:

                            -  Prefectului Judeţului Hunedoara; 

                            -  Primarului Municipiului Brad;  

                            -  Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;

                            -  Compartimentului Investiții;

                            -     Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Raport Direcția tehnică-Compartiment Investiții
    Raport Direcția tehnică-Compartiment Investiții
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Intersecția străzilor Moților, Libertății și Cuza Vodă este dirijată prin semne de circulație, astfel: strada Moților este drumul cu prioritate, iar vehiculele care intră în intersecție de pe străzile Libertății și Cuza Vodă sunt obligate să acorde prioritate. 

Circulația pe străzile menționate se desfășoară în ambele direcții cu câte o bandă pe sensul de mers.

Strada Moților, intens circulată, preia o parte importantă din traficul auto de pe străzile Libertății și Cuza Vodă și îl dirijează către zona centrală a municipiului Brad. 

Zona menționată reprezintă o zona cu trafic rutier aglomerat, străbătută atât de vehicule din categoria autoturismelor, cât și de autobuze și vehicule de transport marfă, categoria mică și mare.

În scopul asigurării protecției utilizatorilor împotriva riscului de accidentare, consider că este oportună realizarea unei investiții care să asigure condiția tehnică în conformitate cu normativele privind “Siguranța circulației autovehiculelor și a pietonilor”, respectiv amenajarea unui sens giratoriu în această intersecție.

Sensul giratoriu va fi format dintr-un inel carosabil de colectare-distribuire cu două benzi de circulație, cu lățimea benzii de 4,00 m și diametrul insulei de 9,00 m.

Inelul interior și inelul exterior al giratoriului se vor realiza din borduri prefabricate de beton între care se va pava cu piatră cubică.

În interiorul insulei, amplasată central în intersecție, se va așterne un strat vegetal înierbat.

Pentru o mai bună vizibilitate pe timp de noapte se va monta un stâlp de iluminat, metalic, cu consolă cu 4 brațe amplasat în centrul sensului giratoriu.

Pentru semnalizarea rutieră se prevăd marcaje rutiere pe orizontală și indicatoare cu folie reflectorizantă pe verticală.

Căile de intrare și de ieșire vor fi delimitate de insule de separație. Acestea se vor realiza prin vopsirea carosabilului cu vopsea ecologica albă (bicomponentă).

Semnalizarea trecerilor de pietoni se va realiza prin vopsirea carosabilului cu vopsea ecologică albă și roșie (bicomponentă), pe o lățime a trecerii de 3.00m.

Se vor monta, de asemenea,  un număr total de 30 indicatoare, astfel:

             a) - 4 (patru) bucăți indicatoare rutiere de tipul ”A6a - Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase”;

              b) - 5 (cinci) bucăți indicatoare rutiere de tipul ”A40 - Presemnalizare intersecție cu sens giratoriu”;

              c)  -  5 (cinci) bucăți indicatoare rutiere de tipul  ”B1 – Cedează trecerea ”;

              d)  -  1 (una)  bucată indicator rutier de tipul ”D2 – Obligatoriu la dreapta ”;

              e)  -  4 (patru) bucăți  indicatoare rutiere de tipul ”D5 – Ocolire ”;

              f)  - 4 (patru) bucăți indicatoare rutiere de tipul ”  D7 – Intersecție cu sens giratoriu”;

              g)  -  2 (două) bucăți indicatoare rutiere de tipul ” G1 – Trecere pentru pietoni”;

              h)  -  5 (cinci) bucăți) indicatoare rutiere de tipul ” C29 – Limitare de viteză”.

Valoarea Devizului General este de 157.966,72 lei (cu T.V.A.), respectiv 132.882,17 lei (fără T.V.A.), din care C + M = 92.848,45 lei (cu T.V.A.), respectiv 78.023,91 lei (fără T.V.A.).

Precizez că reglementarea circulației în intersecția menționată mai sus completează proiectul de modernizare aflat în desfășurare „MODERNIZARE DN74, STRADA MOȚILOR, GOŞA, ȚĂRĂȚEL, MUNICIPIUL BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA”.

În contextul celor de mai sus, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus reglementarea circulației în municipiul Brad, județul Hunedoara, la intersecția străzilor Moților, Libertății și Cuza Vodă, prin realizarea unui sens giratoriu și semnalizarea rutieră orizontală și verticală corespunzătoare, aferentă acestuia și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.

Precizez că, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 43/1997 privind obligaţiile administratorului de drumuri publice, republicată, precum şi ale art. 128 alin. 2 din  O.U.G. nr. 195/2002  privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare,  a fost  obținut Avizul nr. 600163/26.10.2023 al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Rutier. 

Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile  Secţiunii  a III - a, Secțiunea a IV - a şi art. 59 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, ale art. 5 alin. (1), art. 30 alin. (1) și alin. (4), art. 33 alin. (1), art. 53 și art. 128 alin. (1) lit. b), lit. c) și alin. (2)  din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, ale art. 5 din Codul  Rutier, actualizat, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal - bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 13 - 16 din Regulamentul propriu privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului Local al Municipiului Brad aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 32/2021, ale art.129 alin. (2) lit. c) și lit. d),  alin. (7) lit. m), lit. n) și lit. s) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Rezultate voturi