Art. 1. (1) – Se aprobă organizarea unor acțiuni culturale prilejuite de inaugurarea oficială a ”Centrului Cultural Adrian Păunescu” din municipiul Brad, județul Hunedoara în data de 20 aprilie 2024.
(2) - Acțiunile prevăzute la alin. 1 constă în:
- Ora 15:00 - deschiderea oficială a ”Centrului Cultural Adrian Păunescu”;
- Ora 18:00 – spectacol de muzică și poezie intitulat ”Mărturie”, la care vor fi prezenți poeta Ana Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, declarat Cetățean de Onoare al Municipiului Brad, alături de artistul de muzică folk Ducu Bertzi și Constantin Neculae (chitară și voce). Spectacolul va avea loc în sala Zarand a Cinematografului ”Zarand”.
Art. 2. – Se aprobă alocarea sumei de 10.000 lei din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2024, de la capitolul bugetar 67.02 ”Cultură, recreere şi religie”, la care se adaugă sume/produse provenite din sponsorizări, în vederea organizării acțiunilor culturale prevăzute la art. 1.
Art. 3. – Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brad, domnul Florin Cazacu, să semneze toate contractele încheiate cu ocazia organizării acțiunilor culturale prevăzute la art. 1.
Art. 4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat și Centrul de Cultură și Turism ”Zarand” Brad din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.
Art. 5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.
Art. 6. – Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefectului Judeţului Hunedoara;
- Primarului Municipiului Brad;
- Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;
- Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat;
- Centrului de Cultură și Turism ”Zarand” Brad.