Conform prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare autorităţilor deliberative, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuţie ale bugetelor prevăzute în următoarea structură:
a) - la venituri:
- prevederi bugetare iniţiale;
- prevederi bugetare definitive;
- încasări realizate.
b) - la cheltuieli:
- credite bugetare iniţiale;
- credite bugetare definitive;
- plăţi efectuate.
Referitor la contul de executie al bugetului local al Municipiului Brad la data de 31.12.2023 precizez următoarele:
- până la sfârșitul anului 2023, la bugetul local al Municipiului Brad s-au încasat venituri în sumă de 118.694.509 lei, din care venituri încasate din impozite și taxe locale de la persoane fizice și juridice în sumă de 9.066.915 lei, restul provenind din cote și sume din impozitul pe venit, sume defalcate din T.V.A. și subvenții, precum și sume primite de la U.E.;
- veniturile secțiunii de funcționare au fost în sumă de 41.887.343 lei, iar cele ale secțiunii de dezvoltare au fost în sumă de 76.807.166 lei.
La cele două secțiuni plățile efectuate s-au ridicat la suma de 117.256.152 lei, din care la secțiunea de funcționare suma de 40.299.425 lei, iar la secțiunea de dezvoltare suma de 76.956.727 lei, conform situației financiare prezentată în Anexa care face parte integrantă din proiectul de hotărâre.
Excedentul total rezultat la finele anului 2023 a fost în cuantum de 1.438.357 lei și este compus dintr-un excedent de 1.587.918 lei la secțiunea de funcționare și un deficit de 149.561 lei la secțiunea de dezvoltare.
Conturile de execuție ale instituțiilor publice finanțate din venituri proprii se referă la veniturile proprii și cheltuielile efectuate din aceste venituri la finele anului 2023 de către: Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” Brad, Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Brad, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, Spitalul Municipal Brad, Serviciul Public de Desfacere „Han, Piață și Obor” Brad, Clubul Sportiv Municipal ”Aurul” Brad, precum și venituri provenite din vânzarea materialului lemnos.
Pentru anul 2023 veniturile proprii încasate sunt în sumă de 34.699.098 lei, iar plățile efectuate sunt în sumă de 34.704.185 lei, rezultând un deficit în sumă de 5.089 lei.
Contul de execuție bugetară a creditelor interne pe anul 2023 este la venituri în sumă de 8.000.000 lei, la cheltuieli în sumă de 4.613.162 lei, rezultând un excedent bugetar de în sumă de 3.386.838 lei.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Situației financiare pe anul 2023 - încheierea exercițiului bugetar al bugetului Municipiului Brad și al instituțiilor și serviciilor subordonate Consiliului Local al Municipiului Brad și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.