Conform prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare autorităţilor deliberative, până la data de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuţie ale bugetelor prevăzute în următoarea structură:
a) - la venituri:
- prevederi bugetare iniţiale;
- prevederi bugetare definitive;
- încasări realizate;
b) - la cheltuieli:
- credite bugetare iniţiale;
- credite bugetare definitive;
- plăţi efectuate.
Referitor la contul de executie al bugetului local al Municipiului Brad la data de 31.12.2021 precizez următoarele:
- până la sfârșitul anului 2021, la bugetul local al Municipiului Brad, s-au încasat venituri în sumă de 46.404.007 lei, din care venituri încasate din impozite și taxe locale de la persoane fizice și juridice în sumă de 7.947.135 lei, restul provenind din cote și sume din impozitul pe venit, sume defalcate din T.V.A. și subvenții, precum și sume primite de la U.E.;
- veniturile secțiunii de funcționare au fost în sumă de 36.768.407 lei, iar cele ale secțiunii de dezvoltare au fost în sumă de 9.635.600 lei.
La cele două secțiuni plățile efectuate s-au ridicat la suma de 44.530.621 lei, din care la secțiunea de funcționare suma de 34.426.419 lei, iar la secțiunea de dezvoltare suma de 10.104.202 lei, conform situației financiare prezentată în Anexa care face parte integrantă din proiectul de hotărâre.
Excedentul total rezultat la finele anului 2021 a fost în cuantum de 1.873.386 lei și este compus dintr-un excedent de 2.341.988 lei la secțiunea de funcționare și un deficit de 468.602 lei la secțiunea de dezvoltare.
Conturile de execuție ale instituțiilor publice finanțate din venituri proprii se referă la veniturile proprii și cheltuielile efectuate din aceste venituri proprii la finele anului 2021 de către: Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” Brad, Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Brad, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, Spitalul Municipal Brad, Serviciul Public de Desfacere „Han, Piață și Obor” Brad, precum și din din vânzarea materialului lemnos.
Pentru anul 2021 veniturile proprii încasate sunt în sumă de 33.564.624 lei, iar plățile efectuate sunt în sumă de 33.657.878 lei, rezultând un deficit în sumă de 93.254 lei.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Situației financiare pe anul 2021 - încheierea exercițiului bugetar al bugetului Municipiului Brad și al instituțiilor și serviciilor subordonate Consiliului Local Brad și-l supun plenului Consiliului Local al Municipiului Brad spre dezbatere în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.