Locuinţa din fondul locativ de stat situată în municipiul Brad, strada Victoriei, blocul 60, scara B, etaj IV, apartament 19, judeţul Hunedoara a fost deținută cu chirie de către doamna Pietraru Tamara.
Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 50826/04.10.2022, doamna Cîra Cristina Alexandra a făcut cunoscut decesul mamei sale - numita Pietraru Tamara și, totodată, a arătat că dorește să predea locuința.
În data de 18.10.2022, conform procesului – verbal de predare – primire, s-a procedat la predarea locuinței compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, hol și baie.
Menționez că la data predării locuinței doamna Cîra Cristina Alexandra a prezentat adeverințe de la Asociația de Proprietari nr. 6 și de la S.C. TERMICA BRAD S.A., precum și ultima factură de energie electrică din care rezultă că nu există datorii la plata utilităților și a taxelor comune.
Astfel, această locuință a devenit vacantă și poate fi repartizată.
Având în vedere faptul că în evidența Biroului Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad există o serie de solicitări pentru acordarea de locuințe din fondul locativ de stat, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat situată în municipiul Brad, strada Victoriei, blocul 60, scara B, etaj IV, apartament 19, judeţul Hunedoara, lăsând la latitudinea Comisiei sociale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brad să facă propuneri în acest sens.
În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
În susţinerea propunerii mele invoc prevederile Capitolului V Secţiunea 1 şi Secţiunea a 2-a din Noul Cod Civil, republicat cu modificările și completările ulterioare şi ale art. 1 din H. G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ – teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome.