ROMÂNIA
JUDEȚUL PRAHOVA
COMUNA BRAZI
PRIMAR
Nr.19.904 din 10.09.2026
REFERAT DE APROBARE
a Proiectului de hotărâre privind aprobarea constituirii dreptului de superficie,
cu titlu gratuit, asupra terenului în suprafață de 72 mp, proprietatea domnului
Pena Adrian-Constantin, în favoarea Comunei Brazi, județul Prahova
Potrivit art 129 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale. Consiliul local asigură, potrivit competenței sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind servciile comunitare de utilități publice de interes local.
Prin cererea nr. 14.148 din 11.06.2026, Comuna Brazi, prin primar, a solicitat domnului Pena Adrian-Constantin din comuna Brazi, sat Negoiești, str. Alexandru Lăpușneanu nr.12B, județul Prahova, în calitate de proprietar al terenului, încheierea unui contract de constituire a dreptului de superficie asupra unui teren în suprafață de 72 mp, în favoarea Comunei Brazi, pentru realizarea unei investiții publice, respectiv edificarea, utilizarea și întreținerea sistemului de pompare necesar funcționării sistemului de canalizare menajeră a comunei Brazi.
Domnul Pena Adrian-Constantin și-a exprimat acordul, ca în temeiul art. 693 alin.(1) si alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, printr-un Contract privind constituirea dreptului de superficie, să constituie în favoarea Comunei Brazi un drept de superficie, cu titlu gratuit, asupra terenului în suprafață de 72 mp, nr. cadastral 39015, pentru efectuarea investiției publice.
Se solicită, astfel, aprobarea constituirii dreptului de superficie și mandatarea Primarului comunei Brazi, județul Prahova, pentru semnarea Contractului privind constituirea dreptului de superficie asupra terenului în suprafață de 72 mp situat în intravilanul comunei Brazi, sat Negoiești, județul Prahova, Tarla 3, Parcelele A 11/205, 11/206, 11/207, 11/208, 11/209/11/210, 11/211, 11/212 și 11/213, cu număr cadastral 39015, cartea funciară 39015 a localității Brazi, proprietatea numitului Pena Adrian-Constantin, în favoarea Comunei Brazi, în vederea realizării unei investiții publice.
Față de menționate mai sus, propun Consiliului local al comunei Brazi adoptarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea constituirii dreptului de superficie, cu titlu gratuit, asupra terenului în suprafață de 72 mp, proprietatea domnului Pena Adrian-Constantin, în favoarea Comunei Brazi, județul Prahova, pe care îl consider necesar și oportun.
PRIMAR,
Leonaş RADU