Nr. 1 / 05.01.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare din cadrul bugetului local al UAT Comuna Cojocna, din excedentul anului precedent

Inițiator proiect

Sorin-Radu RANGA

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Cojocna

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 1 din 05.01.2024

privind acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare din cadrul bugetului local al UAT Comuna Cojocna, din excedentul anului precedent

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile OMFP nr.5389/2023 privind Normele de închidere a exercițiului financiar al anului 2023, cap.V pct. 5.16.3. care precizează la alin.(1) li.b) faptul că: ”În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează deficit, acesta se acoperă definitiv din excedentul bugetului local al anilor precedenţi, până la data de 9 ianuarie 2024 inclusiv, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) lit. c) sau potrivit prevederilor art. 58 alin. (1^4), după caz, din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare”.
  2. Dispozițiile art.58 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevăd la alin.(1) li.c) următoarele: ”Excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe cele două secţiuni, după efectuarea regularizărilor în limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prevăzute la art. 6 lit. a), a celor exceptate la art. 6 lit. b) şi a transferurilor din bugetul de stat sau din alte bugete, precum şi după achitarea plăţilor restante, se reportează în exerciţiul financiar următor şi se utilizează, în baza hotărârilor autorităţilor deliberative, astfel:
      a) ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare;
      b) pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul curent, în limita disponibilului rezultat în urma aplicării prevederilor lit. a);
      c) pentru acoperirea definitivă a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, la sfârşitul exerciţiului bugetar*)”.

Ținând cont de:

  1. Contul de execuție care la 31.12.2023 prezintă un deficit total de 1.571.893,25 lei la secțiunea de dezvoltare;

Luând act de:

  1. Raportul de specialitate privind acoperirea definitiva a deficitului sectiunii de dezvoltare al bugetului local din excedentul anului precedent, întocmit de Compartimentul Contabilitate-finanțe și înregistrat sub nr. 35 /04.01.2023;
  2. Referatul de aprobare al PHCL nr. 1/2024 întocmit de primarul Comunei Cojocna, înregistrat sub nr.42/04.01.2023;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cojocna

întrunit în a 16-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă acoperirea definitivă din excedentul bugetului local al anului precedent a deficitului bugetar al secţiunii de dezvoltare cu suma de 1.571.893,25 lei.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Cojocna și Compartimentul Contabilitate-finanțe  din cadrul Primăriei Comunei Cojocna.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cojocna, Instituției Prefectului-judeţul Cluj şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Primăriei Comunei Cojocna, precum și prin publicarea pe pagina de internet la adresa ”www.comunacojocna.ro”, secțiunea Monitorul Oficial Local, eticheta ”eMOL”.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioana-Maria BRUDAȘCA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COJOCNA,

Ciprian-George RADU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 1 / 05.01.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 3
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 1 / 05.01.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 05.01.2024
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 18.01.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 09.01.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu