ANEXA NR. 1 la proiectul de dispoziție nr. 244 din 01.10.2025

PROCEDURI OPERAȚIONALE PRIVIND ELIBERAREA DOCUMENTELOR DE CĂTRE COMPARTIMENTELE DE SPECIALITATE DIN CADRUL PRIMĂRIEI ÎN VEDEREA NOTARII POSESIEI ÎN CARTEA FUNCIARĂ A IMOBILELOR – TERENURI ASUPRA CĂRORA NU EXISTĂ ACTE DE PROPRIETATE

 

 A. Proceduri operaționale privind punerea în aplicare a prevederilor art. 41(3), lit.c) din Legea nr. 7/1996(r3) privind legea cadastrului și a publicității imobiliarecu modificările și completările ulterioare, în vederea notării posesiei pentru terenuri

 

Extras din lege, art.41(3), lit.c) :

(3) In cazul lucrarilor de inregistrare in cadastru si in cartea funciara realizate la cererea persoanelor interesate, daca suprafata din masuratori este diferita de suprafata inscrisa intr-o carte funciara pe baza unei documentatii cadastrale receptionate de oficiul teritorial sau suprafata din documentatia cadastrala, receptionata de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciara ori suprafata din actele de proprietate, cererea de receptie si inscriere in cartea funciara se solutioneaza astfel:

c)daca suprafata din masuratori este mai mare decat procentul stabilit la lit. b)(15% teren intravilan, respectiv, 5% teren extravilan), la cerere, se va putea nota posesia asupra diferentei de teren, detinuta fara act de proprietate, in baza urmatoarelor documente:

(i) procesul-verbal de vecinatate;

(ii) istoricul de rol fiscal;

(iii) certificatul de atestare fiscala in care sa fie indicata suprafata rezultata din masuratorile cadastrale."

 

Art. 1(1) Compartimetul Contabilitate-Finanțe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrază/actualizează în evidențele fiscale, în cazul în care nu există înregistrarea imobilului deținut în posesie și emite istoricul de rol fiscal, respective certificatul de atestare fiscală, pentru suprafața deținută în proprietate și posesie, în baza următoarelor documente :

a) declarația tip privind înregistrarea sau după caz, actualizarea suprafaței de teren deținută cu acte de proprietate, precum și suprafața deținută în posesie, fără act de proprietate, însoțită de măsurătorile cadastrale (P.A.D.) întocmite de către un topometrist/cadastrist autorizat.

b) Adeverință eliberată de Compartimentul Registrul Agricol din care să rezulte că suprafața de teren deținută în posesie nu face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului, nu a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar, nu face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar, nu se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna.

(2) Compartimentul Registrul Agricol nu va elibera adeverința menționată la art.1(1), lit. b), în următoarele situații :

suprafața deținută în posesie face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al

județului/al statului,

- a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar,

- face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar,

- se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna ;

- poate fi valorificată de U.A.T. Cojocna prin înscrierea aceastei în domeniul public sau privat al comunei.

(3)In cazurile in care s-a notat posesia in cartea funciara potrivit potrivit actelor eliberate prezentei proceduri, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, din oficiu, la implinirea unui termen de 3 ani de la momentul notarii in cartea funciara, daca nu a fost notat niciun litigiu prin care se contesta inscrierile din cartea funciara. In acest caz, prin derogare de la

reglementarile referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se considera dobandit prin efectul

legii si de la data implinirii acestui termen, fara nicio alta justificare sau procedura. (art. 41(9) din

Legea nr.7/1996).

 

(4) In cazul terenurilor la care se constata diferente intre suprafetele inscrise in actele de proprietate si situatia reala rezultata din masuratorile executate in conditiile Legii nr. 7/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au in vedere suprafetele care corespund situatiei reale, dovedite prin lucrari de cadastru. Datele rezultate din lucrarile de cadastru se inscriu in evidentele fiscale, in registrul agricol, precum si in cartea funciara, iar impozitul se calculeaza conform noii situatii incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care se inregistreaza lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, ca anexa la declaratia fiscala. (art. 466, alin.(6) din Lg. 227/2015).

 

(5)Se aprobă Model de adeverință eliberat de Compartimentul Registrul Agricol, conform anexei nr. 1 la prezenta procedură.

(6) Se aprobă modelul de istoric rol, conform anexei nr. 2 la prezenta procedură.

 

B. Proceduri operaționale privind punerea în aplicare a prevederilor art. 41(8), lit.a) din

Legea nr. 7/1996(r3) privind legea cadastrului și a publicității imobiliarecu modificările și completările ulterioare, în vederea notării posesiei pentru terenuri

 

“Extras din lege, art.41(8), lit.a) :

In cadrul inregistrarii sporadice, persoana interesata poate solicita notarea posesiei in cartea funciara in urmatoarele cazuri:

a) pentru imobile neinscrise in cartea funciara, in lipsa actelor de proprietate asupra acestora;

Notarea posesiei se efectueaza in baza urmatoarelor documente:

a) documentatia cadastrala receptionata de oficiul de cadastru si publicitate imobiliara;

b) adeverinta eliberata de primaria in a carei raza teritoriala este situate imobilul, din care sa rezulte ca:

(i) posesorul a platit taxele si impozitele locale ca un adevarat proprietar;

(ii) imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale;

c) proces-verbal de vecinatate, cu semnaturile tuturor proprietarilor imobilelor invecinate;

d) declaratia pe propria raspundere a posesorului, data in forma autentica, prin care acesta declara ca:

(i) poseda imobilul ca un adevarat proprietar;

(ii) este sau nu casatorit; in cazul in care este casatorit, va preciza si regimul matrimonial;

(iii) nu a instrainat sau grevat imobilul;

(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;

(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;

(vi) imobilul este detinut sau nu pe cote-parti; in cazul in care imobilul este detinut pe cote-parti, toti posesorii vor declara intinderea cotelor;

e) inscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma in care este intocmit, atunci cand acesta exista;

f) copia de pe actele de identitate si stare civila;

g) extrasul de carte funciara pentru informare, dupa caz."

 

Art.2. In cazul in care nu exista acte de proprietate asupra imobilelor, persoanele interesate pot

solicita notarea posesiei in cartea funciara in conditiile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 7/1996 si a

unei documentatii cadastrale de prima inscriere, potrivit dispozițiilor art. 126 din O.A.P. nr. 700/2014 .

 

Art. 3 (1)În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 126 din OAP nr.700/2014, precum și a

prevederilor art. 41,alin. (8), lit a) și alin (8indice1) din Lg.7/1996, Compartimentul Contabilitate-finanțe din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrează/actualizează în evidențele fiscal (art. 466 alin.(6) din Legea nr.227/2015) suprafața deținută în posesie, în cazul în care nu există această înregistrare și emite adeverință din care să rezulte că posesorul a platit taxele si impozitele locale ca un adevarat

proprietar, respectiv, certificatul de atestare fiscală, pentru suprafața deținută în posesie, în baza următoarelor documente :

a) declarația tip (impozite și taxe) privind înregistrarea sau după caz, actualizarea suprafaței terenului deținută în posesie, fără act de proprietate, însoțită de măsurătorile cadastrale (P.A.D.) întocmite de către un topometrist/cadastrist autorizat.

b) Adeverință eliberată de Compartimentul Registrul Agricol din care să rezulte că suprafața de teren deținută în posesie nu face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului, nu a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar, nu face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar, nu se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna.

 

(2) Compartimentul Registrul Agricol nu va elibera adeverința menționată la alin.1. în următoarele situații :

suprafața deținută în posesie face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului,

- a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar,

- face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar,

- se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna ;

– suprafața în posesie poate fi valorificată de U.A.T. Cojocna prin înscrierea aceastei în domeniul

public sau privat al comunei.

 

(3)In cazurile in care s-a notat posesia in cartea funciara potrivit potrivit actelor eliberate prezentei proceduri, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, din oficiu, la implinirea unui termen de 3 ani de la momentul notarii in cartea funciara, daca nu a fost notat niciun litigiu prin care se contesta inscrierile din cartea funciara. In acest caz, prin derogare de la reglementarile referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se considera dobandit prin efectul

legii si de la data implinirii acestui termen, fara nicio alta justificare sau procedura. (art. 41(9) din Legea nr.7/1996).

 (4) Se aprobă modelul de adeverință din care rezultă că posesorul a platit taxele si impozitele locale ca un adevarat proprietar, conform anexei nr. 3 la prezenta procedură.

 

C. Proceduri operaționale privind punerea în aplicare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 7/1996(r3) privind legea cadastrului și a publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare, în vederea notării posesiei pentru terenuri.

Extras din lege, art.13 :

“ Art. 13. - (1) In cazul imobilelor care fac obiectul inregistrarii sistematice, in lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, in documentele tehnice se va inscrie posesia de fapt asupra imobilului, in baza identificarii efectuate de persoanele mentionate la art. 12 alin. (9)- (persoana autorizata care efectueaza lucrarile de inregistrare sistematica si cel putin un reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale identifica proprietarii, posesorii sau alti detinatori si intocmeste documentele tehnice), cu ocazia efectuarii masuratorilor si sub conditia prezentarii urmatoarelor documente:

a) fisa de date a imobilului semnata de catre posesorul imobilului si de catre persoana autorizata sa efectueze lucrarile de inregistrare sistematica;

b) adeverinta eliberata de autoritatile administratiei publice locale, care atesta faptul ca:

(i) posesorul este cunoscut ca detine imobilul sub nume de proprietar;

(ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost inscris in evidente ca fiind in domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.

(7) In toate cazurile in care s-a notat posesia in cartea funciara, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, in urmatoarele conditii:

a) din oficiu, la implinirea unui termen de 3 ani de la momentul notarii in cartea funciara, daca nu a fost notat niciun litigiu prin care se contesta inscrierile din cartea funciara. In acest caz, prin derogare de la reglementarile referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se considera dobandit prin efectul legii si de la data implinirii acestui termen, fara nicio alta justificare sau procedura; „

 

Art. 4 (1)În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 126 din O.A.P. nr.700/2014, precum și a prevederilor art. 13 din Legea nr..7/1996, Compartimentul Registrul Agricol din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrează la partida de rol agricol suprafața deținută în posesie, în cazul în care nu există această înregistrare și emite adeverință din care să rezulte că posesorul este cunoscut ca detine imobilul sub nume de proprietar , iar imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost inscris in evidente ca fiind in domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, în baza următoarelor documente :

a) declarația pe propria răspundere a posesorului, potrivit dispozițiilor art. 6(3) din OAP nr. 25/2020 pentru suprafaț terenului deținută în posesie, fără act de proprietate, însoțită de măsurătorile cadastrale (P.A.D.) întocmite de către un topometrist/cadastrist autorizat.

 (2) Compartimentul Registrul Agricol nu va elibera adeverința menționată la alin. (1), în următoarele situații :

suprafața deținută în posesie face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului,

- a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar,

- face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar,

- se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna ;

– poate fi valorificată de U.A.T. Cojocna prin înscrierea aceastei în domeniul public sau privat al comunei.

 (3)In cazurile in care s-a notat posesia in cartea funciara potrivit potrivit actelor eliberate prezentei proceduri, dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior, din oficiu, la implinirea unui termen de 3 ani de la momentul notarii in cartea funciara, daca nu a fost notat niciun litigiu prin care se contesta inscrierile din cartea funciara. In acest caz, prin derogare de la reglementarile referitoare la uzucapiune, dreptul de proprietate se considera dobandit prin efectul legii si de la data implinirii acestui termen, fara nicio alta justificare sau procedura. (art. 13(7) dinLg.7/1996).

 (4) Se aprobă modelul de adeverinței menționat la alin.1, conform anexei nr. 4 la prezenta.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Anexă nr. 1a la Proceduri operaționale privind eliberarea documentelor de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriei în vederea notarii posesiei în cartea funciară a imobilelor -terenuri asupra cărora nu există acte de proprietate

 


Nr........... /................2025

ADEVERINȚĂ

 

Urmarea cererii formulate de ........................., cu domiciliul.......................................................

 

SE ATESTĂ

Că........................., C.N.P. :................................., deține/dețin o o diferență de suprafață de teren , în posesie, fără act de proprietate, amplasată în tarlaua......., parcela.............., str.............., nr........ în intravilanul satului....................determinată conform documentației cadastrale întocmită de ing. Topo. autorizat........................și a declarație pe propria răspundere a numitului............................., potrivit dispozițiilor art. 6 (3) din O.A.P. nr. 25/2020.

sau

deține/dețin o o diferență de suprafață de teren , în posesie, fără act de proprietate, amplasată în

tarlaua......., parcela.............., în extravilanul satului....................determinată conform documentației cadastrale întocmită de cadastridt autorizat........................și a declarație pe propria răspundere a numitului............................., potrivit dispozițiilor art. 6 (3) din O.A.P. nr. 25/2020.

Suprafața de teren, deținută în posesie, fără act de proprietate, menționată mai sus, nu face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului, nu a făcut obiectul

revendicării la legile fondului funciar, nu face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar, nu se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna și nu avem cunoștință de existența vreuni litigiu cu privire la suprafața respectivă.

Eliberăm prezenta pentru a servi domnului/doamnei...................... la Compartimentul Contabilitate Finanțe.

 

  

 

Anexă nr. 1b la Proceduri operaționale privind eliberarea documentelor de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriei în vederea notarii posesiei în cartea funciară a imobilelor-terenuri asupra cărora nu există acte de proprietate 41(3), lit.c) din Legea nr. 7/1996(r3)

 

Nr........... /................2025

ISTORIC DE ROL FISCAL

 

Urmarea cererii dumneavoastră înregistrată la primăria Cojocna cu nr.................., prin care

solicitați un istoric de rol pentru imobilul/imobilele situate în intravilanul satul.............., str............., nr......, (sau după caz)imobilul/imobilele situate în extravilanul satului, T....., P......., vă comunicăm următoarele :

Numitul/numita.............................................., figurează la rolul fiscal nr..............., cu:

- terenul în suprafață de ...........mp, a fost dobândit de numitul(a)............................................., conform actului de proprietate................................. și în posesie.........................................,

- în vederea actualizării în evidențele fiscale, a posesie în suprafață de........... ați depus declarația nr............, însoțită de documentația cadastrală pentru actualizarea suprafeței de.............mp deținută în posesie, conform art. 466 din Lg. 227/2015;

sau, după caz,

- în vederea înregistrării în evidențele fiscale a posesie în suprafață de........... ați depus declarația nr............, însoțită de documentația cadastrală pentru actualizarea suprafeței de.............mp deținută în posesie,

- construcții : casă în suprafață de ..............., anexe................în suprafață de construite în anul.......................

sau după caz

- vederea actualizării în evidențele fiscale, cu privire la suprafața construcțiilor, conform art.461 (9) din Lg. 227/2015, ați depus declarația nr............, însoțită de documentația cadastrală și procesul verbal de identificare în tren de către reprezentanții primăriei sau a certificatului că petentul/autorul este cunoscut ca proprietar.

sau după caz

- în vederea înregistrării în evidențele fiscale a construcțiilor executate fără autorizație de construire( conform punctului 55 din H.G. nr. 1/2016) : casă................................., anexe........................, ați depus declarația nr..................., pv identificare în tren sau certificat că petentul/autorul este cunoscut ca proprietar.....................și după caz, schițe cadastrale;

- în prezent la rolul fiscal nr......., figurați cu :

a) casă de locuit în suprafață desfășurată de ........................mp, anexe gospodărești în suprafață

desfășurată de.................mp,

b) teren intravilan, categoria.........................., în proprietate, în suprafață de ..............mp;

c) teren intravilan, categoria.................., în posesie, în suprafață de............mp

 

 

 

Anexă nr. 1c la Proceduri operaționale privind eliberarea documentelor de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriei în vederea notarii posesiei în cartea funciară a imobilelor – terenuri asupra cărora nu există acte de proprietate art. 41(8), lit.a) și (8ą), lit.b) din Legea nr. 7/1996(r3)

 

Nr........... /................2025             

ADEVERINȚĂ

 

Urmarea cererii dumneavoastră înregistrată la primăria Cojocna cu nr.................., prin care solicitați adeverință privind plata impozitului pentru imobilul/imobilele situate în intravilanul satul.............., str............., nr......, (sau după caz)imobilul/imobilele situate în extravilanul satului, T....., P......., vă comunicăm următoarele :

Pentru suprafața de teren intravilan, situată în satul........................., str..........................., nr........,T........., P................ sau după caz, pentru suprafața de teren situată în extravilanul satului..................................., T............, P...................., înregistrată la rolul fiscal nr.................., pe numele posesorului......................................, deținută în posesie, fără act de proprietate,

Atestăm,

Că posesorul a platit taxele si impozitele locale ca un adevarat proprietar, pentru suprafața deținută în posesie, menționată mai sus.

 

 

Anexă nr. 1d la Proceduri operaționale privind eliberarea documentelor de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriei în vederea notarii posesiei în cartea funciară a imobilelor asupra cărora nu există acte de proprietate (art. 13(1) din Lg.7/1996).

 

 Nr........... /................

ADEVERINȚĂ

Urmarea cererii formulate de ........................., cu domiciliul.......................................................

 

SE ATESTĂ

 

Că........................., C.N.P. :................................., deține/dețin o suprafață de teren/o diferență de teren , în posesie, fără act de proprietate, amplasată în tarlaua......., parcela.............., str.............., nr........ în intravilanul satului....................determinată conform documentației cadastrale întocmită de cadastridt autorizat........................și a declarație pe propria răspundere a numitului............................., potrivit dispozițiilor art. 6 (3) din O.A.P. nr. 25/2020.

sau

deține/dețin o suprafață de teren/o diferență de teren , în posesie, fără act de proprietate, amplasată în tarlaua......., parcela.............., în extravilanul satului....................determinată conform documentației cadastrale întocmită de cadastridt autorizat........................și a declarație pe propria răspundere a numitului............................., potrivit dispozițiilor art. 6 (3) din O.A.P. nr. 25/2020.

 

Suprafața de teren, deținută în posesie, fără act de proprietate, menționată mai sus, nu face parte din domniul public sau privat al U.A.T. Cojocna/al județului/al statului, nu a făcut obiectul revendicării la legile fondului funciar, nu face parte din rezerva comisie locale de fond fond funciar, nu se află în proprietatea privată a cetățenilor comunei Cojocna și nu avem cunoștință de existența vreuni litigiu cu privire la suprafața respectivă.

Eliberăm prezenta pentru a servi domnului/doamnei...................... la Compartimentul Contabilitate-finanțe și la Cartea Funcia