R O M Â N I A
JUDEŢUL TELEORMAN
COMUNA DRĂCŞENEI
- P R I M A R –
________________________________________
Nr.2115 din 16.05.2024.
REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotărâre privind modificarea hotărârii nr.24 din 31.10.2002 privind aprobarea inventarului bunurilor imobile care alcătuiesc domeniul privat al comunei Drăcşenei, completată prin hotărârea nr.30/2004 şi modificată şi completată prin hotărârea nr.14/2011, hotărârea nr.33/2013, hotărârea nr.6/2019 și hotărârea nr.31/2022 .
Doamnelor şi domnilor consilieri,
Vă supunem spre dezbatere şi adoptare un proiect de hotărâre care vizează modificarea hotărârii nr.24 din 31.10.2002 privind aprobarea inventarului bunurilor imobile care alcătuiesc domeniul privat al comunei Drăcşenei, completată prin hotărârea nr.30/2004 şi modificată şi completată prin hotărârea nr.14/2011, hotărârea nr.33/2013, hotărârea nr.6/2019 și hotărârea nr.31/2022, în aplicarea dispoziţiilor art.553 și art.555 – 557 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, art.6 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare şi art.129 alin.(1), alin.(2), lit.c), art.354 și art.355 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Procedăm la această modificare a inventarului bunurilor din domeniul privat întrucât pe baza măsurătorilor cadastrale făcute de specialistul topo autorizat, a rezultat că datele de identificare ale imobilului existente în inventar nu sunt aceleaşi cu datele din măsurători, motiv pentru care este necesar să modificăm datele de identificare ale imobilului conform datelor din planul de situaţie întocmit. Drept urmare se modifică coloanele 3, 4 și 6 din inventar așa cum sunt înscrise în proiectul de hotărâre.
Așadar vă solicităm să aprobați modificarea poziției nr.42 din inventar după cum urmează:
1. La poziția nr.42 din inventar, coloana 3 se modifică și va avea următorul cuprins: „Imobil –fostă casă PIAV – comuna Drăcșenei, sat Drăcșenei, str.Roșiori, nr.36, Cv 40, P 943, județul Teleorman”;
2. La poziția nr.42 din inventar, coloana 4 se modifică și va avea următorul cuprins: „Clădire parter cu 2 încăperi, construită din cărămidă pe fundaţie beton, cu şarpantă din lemn, învelită cu plăci azbociment; suprafaţă construită – 25,30 mp; suprafaţă desfăşurată – 25,30 mp; suprafaţa terenului aferent cu categoria de folosință curți – construcții – 145 mp; vecinătăţi: la Nord-Neacşu Florea; la Sud-str.Cimitirului (NC 20533); la Est-Dorobanţu Nicolae; la Vest- str. Roșiori (drum judetean DJ 612 B. NC 20099)”;
3. La poziția nr.42 din inventar, coloana 6 se modifică și va avea următorul cuprins: 8.790,00 lei.
Urmare modificărilor operate în structura inventarului, anexa la HCL nr.24/2002 se va înlocui cu anexa la acest proiect de hotărâre.
In concluzie,acestea sunt motivele pentru care vă supunem spre dezbatere şi aprobare acest proiect de hotărâre, cu rugămintea de a-l aproba în forma prezentată.
PRIMARUL COMUNEI DRĂCȘENEI,
Marin Popescu