R O M Â N I A
JUDEŢUL TELEORMAN
COMUNA DRĂCŞENEI
- P R I M A R –
________________________________________
Nr.3021 din 24.07.2024.
REFERAT DE APROBARE
La proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la hotărârea nr.16 din 26.02.2024 privind modificarea anexei la hotărârea nr.12 din 08.02.2024 privind modificarea anexei la hotărârea nr.10 din 29.01.2024 privind aprobarea utilizării sumei de 1.542 mii lei din excedentul anual al bugetului local rezultat la închiderea exerciţiului bugetar al anului 2023, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare a bugetului local al comunei Drăcşenei pe anul 2024.
Doamnelor şi domnilor consilieri,
In conformitate cu dispoziţiile art.129, alin.(1), alin.(2), lit.b) şi alin.(4), lit.a) din Partea a III a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi art.58, alin.(1) din Legea nr.273/2006, privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, vă supun spre dezbatere şi aprobare proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la hotărârea nr.16 din 26.02.2024 privind modificarea anexei la hotărârea nr.12 din 08.02.2024 privind modificarea anexei la hotărârea nr.10 din 29.01.2024 privind aprobarea utilizării sumei de 1.542 mii lei din excedentul anual al bugetului local rezultat la închiderea exerciţiului bugetar al anului 2023, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare a bugetului local al comunei Drăcşenei pe anul 2024.
Urmare modificării unor prevederi referitoare la investiţiile publice finanţate din bugetul local al comunei Drăcşenei pe anul 2024 și a rectificării bugetului local al comunei Drăcșenei pe anul 2024, se impune din nou modificarea, fișei obiectivelor de investiții ce se finanțează din excedentul anual al bugetului local rezultat la închiderea exerciţiului bugetar al anului 2023, prin secțiunea de dezvoltare a bugetului pe acest an.
Per total, după desființarea a 2 fise de investiții și a apariției altor 4 fise noi, sunt la ora actuală 20 obiective de investiții care au finanțări din excedentul anual al bugetului local rezultat la închiderea exerciţiului bugetar, pe total sau în completare.
Ori de câte ori umblăm la valorile obiectivelor de investiții, sau când apar obiective noi,este necesar să actualizam și această fișă, lucru pe care îl facem astăzi ca urmare a modificării unor valori la obiectivele de investiții.
Astfel, banii de la fișa desființată de 50 mii lei „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice” merg la alte 2 fișe de obiectiv, respectiv 25 mii lei la„DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA DRĂCȘENEI, JUDEȚUL TELEORMAN” (P.N.R.R. Componenta C15)”) și 25 mii lei la „Eficientizarea sistemului de iluminat public din comuna Drăcșenei, județul Teleorman, faza a II a”), iar banii de la cealaltă fișă desființată „Confecționare scenă evenimente în aer liber” în sumă totală de 95 mii lei, merg la 4 fișe noi: 25 mii lei la„ Reabilitare integrată a sediului Primăriei din Comuna Drăcșenei, județul Teleorman”), 25 mii lei la„Reabilitare integrată a clădirii Consiliului Local din Comuna Drăcșenei, județul Teleorman”), 20 mii lei la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic”) și 25 mii lei la Reabilitare moderată a cladirii Dispensarului din Comuna Drăcșenei, județul Teleorman”).
Acestea sunt motivele pentru care vă supunem spre dezbatere şi aprobare acest proiect de hotărâre, cu rugămintea de a-l adopta întocmai, pentru a derula în cele mai bune condiții exercițiul financiar la secțiunea de dezvoltare a bugetului local pe anul 2024.
PRIMARUL COMUNEI DRĂCȘENEI
Marin Popescu