Art.1. Se aprobă actualizarea indicatorilor economici din devizul general a proiectului ca urmare a stabilirii valorii estimate necesare suplimentării fondurilor de la bugetul de stat pentru obiectivul de investitii: „CONSTRUIRE PODURI ÎN LOCALITATEA SEREDEIU PESTE VALEA ŞEREDENCA ŞI ÎN LOCALITATEA STÂRCIU PESTE VALEA SATULUI”, proiect finantat in conditiile Programului de dezvoltare locala - subprogramul “Modernizarea satului roamanesc”, instituit prin OUG nr. 28/2013 si coordonat de catre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, in conformitate cu Devizul general actualizat, ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre si care face parte din aceasta, la valoarea totală de 855.438,25 lei fără TVA si care cuprinde urmatoarele:
a) – cheltuieli finanțate din bugetul de stat, prin MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI, în suma de 784.072,55 lei (inclusiv TVA), din care:
1). cheltuieli aprobate potrivit contractului de finantare nr. 255/10.01.2018 (înregistrare MDLPA) si nr. 265/19.01.2018 (înregistrare Comuna HOROATU CRASNEI) la această dată în suma de 705.532,56 lei (inclusiv TVA);
2). sume suplimentare necesare de la bugetul de stat ce necesita aprobare prin act aditional la contractul de finanțare în suma de 78.539,99 lei (inclusiv TVA);
b) – cheltuieli finanțate din bugetul local al COMUNEI HOROATU CRASNEI, în suma de 71.365,70 lei (inclusiv TVA).
Art.2. Se aprobă finanțarea cheltuielilor, ce reprezintă confinantare în cadrul proiectului „CONSTRUIRE PODURI ÎN LOCALITATEA SEREDEIU PESTE VALEA ŞEREDENCA ŞI ÎN LOCALITATEA STIRCIU PESTE VALEA SATULUI”, care sunt suportate din bugetul local al comunei HOROATU CRASNEI, în suma totală de 78.539,99 lei (inclusiv TVA), conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se insarcineaza Primarul comunei HOROATU CRASNEI, domnul MIRIȘAN MARIAN.
Art.4. Hotararea se comunica cu:
- Instituţia Prefectului – Judetul Sălaj;
- Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice și Administrației Publice;
- Compartimentul financiar contabil
- Primarul comunei HOROATU CRASNEI;
- Cetăţenii comunei prin publicare pe pagina web a comunei HOROATU CRASNEI;
- Dosar hotărâri;
- Dosarul şedinţei.