În conformitate cu prevederile art. 124 coroborat cu art.139 alin.1 din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ aprob și și supun spre dezbatere proiectul de hotărâre privind actualizarea comisiilor de specialitate.
După constituire, consiliul local îşi organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local. Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali. Operaţiunile desfăşurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, numărul şi denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii şi modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenţi, precum şi componenţa nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, cu respectarea configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale. Numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar. Numărul locurilor ce revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de către consiliul local, cu respectarea configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale. Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenţi de către consiliul local, avându-se în vedere, de regulă, opţiunea acestora, pregătirea lor profesională şi domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. În funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din cel puţin o comisie şi din cel mult 3 comisii, dintre care una este comisia de bază.
În urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020, Consiliul Local al comunei Horoatu Crasnei s-a constituit în data de 05.11.2020, așa cum s-a constatat prin Ordinul Prefectului nr.480 din 06.11.2020.
Urmare a incetării mandatului de consilier local Mihai MÂNDRUȚ, din partea partidului ALDE și a numirii dnei Sabau Monica-Florina prin sentinta civila nr 24/2023 a Jud. Șimleu Silvaniei, propun spre aprobare proiectul de hotarare privind actualizarea comisiilor de specialitate.
Primar,
Marian MIRIȘAN