Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 60 / 11.12.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Regulamentului de implementare, nivelul şi condiţiile de ajustare şi subvenţionare a taxei de salubrizare în comuna Mihai Viteazu şi acordarea unor facilității fiscale în anul 2025, pentru persoanele fizice din Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mihai Viteazu

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport compartiment impozite, taxe, urmărire și executare silită

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu

Comuna Mihai Viteazu

Proiect de hotărâre

Nr. 60 din 11.12.2024

privind aprobarea Regulamentului de implementare, nivelul şi condiţiile de ajustare şi subvenţionare a taxei de salubrizare în comuna Mihai Viteazu şi acordarea unor facilității fiscale în anul 2025, pentru persoanele fizice din Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mihai Viteazu

Ținând cont de:

proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de implementare, nivelul şi condiţiile de ajustare şi subvenţionare a taxei de salubrizare în comuna Mihai Viteazu  şi acordarea unor facilității fiscale în anul 2025, pentru persoanele fizice din Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Mihai Viteazu, referatul de aprobare al inițiatorului, raportul compartimentului taxe și impozite din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Mihai Viteazu nr.16990/10.12.2024 avizul consultativ al comisiei pentru agricultură, activități economico-financiare,gospodărie comunală, amenajarea teritoriului și urbanism, juridică și de disciplină, protecția mediului și turism, a Consiliului Local al comunei Mihai Viteazu ;art. 5, alin. (l) şi alin.( 2), lit. k), art. 6 alin. (1), lit. k), art. 8, art. 25 , alin  (1)  şi art. 26 din Legea nr. 101/2006  a  serviciului  de  salubrizare  a  localitatilor, republicata; art. 484 şi art. 485 din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.În temeiul dispozițiilor art. 129 alin.(2) lit. d), alin. 7 lit. n), din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei mihai viteazu

adoptă prezenta hotărâre.

     Art.1 - Începând cu data de 01 ianuarie 2025, se ajustează taxa specială de salubrizare, de care beneficiază producătorii de deşeuri menajere, persoane fizice, de pe raza UAT Mihai Viteazu , cuantumul acesteia fiind de 18 lei/persoana/lună (T.V.A. inclus).

   Art.2 - Începând cu data de 01.01.2025, se aprobă subvenţionarea sumei de 9 lei/persoană/lună, astfel încât valoarea taxei lunare achitată de fiecare persoană fizică va rămâne neschimbată pe toată perioada anului 2025, urmând ca persoana fizică să achite în continuare 9,00 lei/ persoană / lună, diferenţa de 9 lei / persoană / lună – respectiv 50%,  urmând să fie subvenţionată din bugetul local al Comunei Mihai Viteazu , județul Constanța.

  Art.3 - Se aprobă „Regulamentul privind procedura de implementare, nivelul şi condiţiile de ajustare si subvenţionare a taxei de salubrizare în comuna Mihai Viteazu ", conform anexei parte integranta la prezenta hotărâre.

   Art.4 - Persoanele responsabile cu colectarea taxei din cadrul Compartimentului  Impozite şi taxe, împreuna cu operatorul de salubritate SC Iridex Grup Salubrizare SRL , vor ţine la zi evidenta tuturor utilizatorilor de prestări servicii în vederea decontării prestaţiei direct din contul deschis în acest scop.

   Art.5 – 1) Cu îndeplinirea preverderilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Mihai Viteazu  prin aparatul de specialitate.

  2) Prezenta hotărâre modifică și completează hotărârea consiliului local Mihai Viteazu nr. 19/2024

    Art.6 - Secretarul   general al U.A.T  Mihai Viteazu,  prin grija compartimentelor  specializate din cadrul aparatului de specialitate al  primarului comunei Mihai Viteazu, va urmării aducerea la cunoștință a prevederilor prezentei hotărâri, tuturor factorilor interesați în termenul prevăzut de lege.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI MIHAI VITEAZU

Adrian COSTACHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI MIHAI VITEAZU

Elena POTELEANU

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Inițiatorul prezintă necesitatea și oportunitatea proiectului conform referatului de aprobare prezentat la proiectul de hotărâre. Domnul  primar spune că  această taxă nu a mai fost modificată  de mult, iar acum în conformitate cu prevederile codului fiscal putem subvenționa această taxa cu 50%, dar nu mai mult, iar dacă pe parcurs vor exista posibilități si legislație favorabilă vom acorda și alte facilități

Domnul Geamă întreabă ce procent se colectează, ca și taxe în acest sens??

 Domnul Costache răspunde că cca 60%!

Domnul Geamă întreabă dacă este o persoană care se ocupă de această colectare, dacă este cineva din primărie care să se deplaseze în teren să faciliteze această colectare ??

Domnul Costache spune că doamna Leța Camelia este cea care încasează aceste atxe de salubrizare. 

Domnul Geamă întreabă cum se procedează în cazul persoanelor care nu se pot deplasa??

Domnul Ciamatu spune că asa cum dumnealui își plătește toate datoriile față de stat , iar persoanele cu handicap se pot deplasa până la cârciumă, să binevoiască să se deplaseze și să-și plătească și datoriile față de autorități așa cum este  corect și echitabil.

Domnul Costache spune că trebuie să încercăm să colectăm  cât mai mult!

 Domnul Geamă spune că trebuie să desemnăm o persoană  din primărie  care să se deplaseze la persoanele care  au întârzieri în plata  acestor taxe, să medieze problema și să îî convingă să plătească. Domnul Geamă relatează un episod  derulat în primărie cu privire la faptul că într-o zi când a venit să plătească  la primărie, acesta a fost refuzat de doamna Grosu Floarea pe motiv că programul de încasări de la casierie este până la ora 15.30, program impus de  auditori. 

Domnul Costache Adrian spune că auditorii au constatat faptul că la casierie nu era întocmit borderoul zilnic, iar acest document trebuie întocmit zilnic, iar doamna casier trebuie să își facă programul de așa manieră să poată întocmi acest borderou.

Domnul Perifan propune să se facă un  sediu de încasăriîn localitatea Sinoie, asa cum este și la Nuntași!.

Domnul Geamă spune că propune ca doamna Grosu Floarea să se deplaseze în teren să încaseze, acolo unde se impune, iar în vederea unei eficietizări a  activității birourilor din primărie să se deplaseze și la Sinoie să încaseze, programul fiind până la ora 16.00.

Domnul primar precizează faptul că auditorii au facut verificarea  și au emis recomandări nu au impus nimic!

Rezultate voturi