Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 111 / 24.08.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și devizului general pentru obiectivul de investiţii ”Realizare poduri, podețe și pasaj suprateran în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Investiții

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Șotânga

Comuna Șotânga

Proiect de hotărâre

Nr. 111 din 24.08.2022

privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și devizului general pentru obiectivul de investiţii ”Realizare poduri, podețe și pasaj suprateran în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, m odi cată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003;

b) prevederile art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997 ;

c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;

d) prevederile art. 25 alin. (1) din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

e) prevederile art. 38 - 46^1 din Legea 500/2002 privind finanţele publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) prevederile art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

g) prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;

Ținând cont de:

a) prevederile Anexei la Ordinul M.L.P.D.A. nr. 3459/31.12.2019 - Lista sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului „Lucrări în primă urgență”;

b) Hotărârea Consiliului local al comunei Șotânga nr. 34 din 31.03.2022 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție ”Realizare poduri, podețe și pasaj suprateran în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”;

c) Documentația pentru avizarea lucrărilor de intervenție nr. 256/2022 întocmită de S.C. ING PROIECT MANAGEMENT S.R.L.;

Luând act de:

a) referatul de aprobare înregistrat sub nr. 12329/24.08.2022 întocmit de primarul comunei Şotânga în calitatea sa de inițiator;


b) raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul Primăriei comunei Șotânga;

c) avizul cu caracter consultativ de adoptare a proiectului de hotărâre supus dezbaterii emis de comisia de specialitate a consiliului local Șotânga;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șotânga

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţie „Realizare poduri, podețe și pasaj suprateran în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă devizul general actualizat al obiectivului de investiţie „Realizare poduri, podețe și pasaj suprateran în comuna Șotânga, județul Dâmbovița”, conform anexei  nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Valoarea totală a obiectivului de investiție este de 33.146.969,74 lei inclusiv TVA, din care se aprobă finanțarea din bugetul local al comunei Șotânga în sumă totală de 917.193,40 lei inclusiv TVA. 

Art. 4 – De la data aprobării prezentei orice alte prevederi contrare se abrogă.

Art. 5 –  Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul comunei Şotanga, prin aparatul de specialitate al primarului.

Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Instituţiei Prefectului – judeţul Dâmboviţa, primarului comunei Şotânga, Companiei Naționale de Investiții C.N.I. S.A., persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ȘOTÂNGA

Constantin STROE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTÂNGA

Cristina ZOIE

Rezultate voturi